Taxa de solidaritate va fi plătită de toate companiile din România care au făcut profit „excesiv” consideră ministrul Energiei, Virgil Popescu. Termenul de plată al acestei obligații către stat este luna iunie.
„Eu sunt convins că absolut toate companiile din România, vorbesc de cele care au făcut profitul acela excesiv în anul 2022 şi dacă vor face şi în anul 2023 vor plăti acea taxă. Haideţi să aşteptăm luna iunie. Eu spun că toate companiile, sunt convins că vor plăti acea taxă”, a declarat Virgil Popescu duminică seară la Prima News, citat de B1TV.
Virgil Popescu a mai afirmat că înțelege că toate companiile vor să facă profit cât mai mare plătind taxe cât mai mici, dar e treaba statului să taxeze când aceste profituri sunt extraordinar de mari.
„Eu pot să înţeleg că toate companiile doresc maximizarea profitului şi nu doresc să plătească taxe.
Ele trebuie să înţeleagă că rolul statului este ca atunci când profiturile sunt extraordinare şi sunt foarte mari, să taxeze. Noi îi ascultăm, evident, dar Ministerul Energiei nu poate face mult în acest subiect al taxării, dar din punctul meu de vedere este normal să se plătească taxa”, a mai afirmat Popescu.
Ministrul Energiei a mai precizat că nu e nicio disensiune între el și Adrian Câciu (PSD), ministrul de Finanțe.
Totul a pornit de la OMV
OMV a transmis că nu va plăti taxa de solidaritate în România pentru că veniturile din extracția hidrocarburilor și rafinare nu depășesc 75% din cifra de afaceri.
În acest context, Lucian Heiuș, șeful ANAF, a anunțat controale la OMV, dar și la alte companii, pentru a verifica dacă acestea nu apelează la diverse metode pentru a-și masca profiturile.
„Noi avem în continuare echipe de specialiști de la Antifraudă, oameni foarte bine pregătiți în produse energetice, care controlează modelul de business pe care l-a practicat OMV Petrom în 2022. (…)
Termenul final de depunere a declarației pentru plata taxei de solidaritate e 25 iunie și până atunci se vor clarifica toate aspectele legate de aplicarea acestei taxe”, declarat Lucian Heiuș, la începutul acestei luni.
Ulterior, grupul austriac OMV a anunțat că nu va plăti taxa nici în Germania.