Trump și Zelenski la Vatican
Trump și Zelenski la Vatican

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump au avut o întrevedere privată de 15 minute în Basilica Sfântul Petru de la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Discuția s-a concentrat asupra negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia.

Întâlnirea, descrisă de Zelenski drept „simbolică și cu potențial istoric”, s-a desfășurat fără martori sau intermediari, spre deosebire de prima lor întrevedere la care a participat și vicepreședintele american JD Vance, conform B1TV.

În cadrul dialogului, liderul ucrainean l-a îndemnat pe Trump să adopte o poziție mai fermă față de Vladimir Putin și să acorde prioritate negocierilor de pace. „Am discutat multe lucruri importante într-un timp foarte scurt”, a declarat Zelenski, fără a oferi detalii suplimentare.

Unul dintre punctele sensibile abordate a fost planul de pace care ar implica recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia, propunere pe care președintele ucrainean a respins-o în repetate rânduri. Surse apropiate discuției susțin că Trump ar fi precizat că planul se referă la recunoașterea din partea SUA, nu a Ucrainei.

Zelenski a subliniat importanța reluării negocierilor și a unui armistițiu necondiționat, propunere acceptată de Kiev, dar respinsă de Moscova. De asemenea, liderul ucrainean i-a transmis omologului său american că este dispus să facă concesii pentru încetarea conflictului, cu condiția obținerii unor garanții solide de securitate.

În cadrul întâlnirii, Trump a insistat asupra semnării rapide a acordului privind exploatarea mineralelor rare de către SUA în Ucraina.

La întoarcerea spre Statele Unite, la bordul Air Force One, președintele american a reacționat dur la atacul rusesc asupra Kievului soldat cu victime civile. „Mă face să cred că poate nu vrea să oprească războiul, se joacă doar cu mine și că trebuie să fie tratat într-un mod diferit, cu sancțiuni bancare sau secundare?”, a scris Trump pe platforma Truth Social, într-un mesaj ce pare să-l vizeze direct pe Putin.

 

Constantinescu Gabriel

Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții....

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *