Radu Gheorghe Antohe

Radu Gheorghe Antohe revine pentru a treia oară în Guvern. Marcel Ciolacu și-a completat echipa de consilieri cu un politician care a fost anchetat pentru o fraudă cu fonduri europene. El a fost membru al echipei de consilieri și în mandatul de premier al Vioricăi Dăncilă.

Radu Gheorghe Antohe – consilier în trei guverne

Radu Gheorghe Antohe a activat cu precădere în zona fondurilor europene pentru agricultură. El a fost plătit de mai multe firme din domeniu și a fost prezent, ca expert, în mai multe proiecte cu finanțare europeană.

În 2019 el a plecat de la Palatul Victoria unde fusese consilier al premierului Viorica Dăncilă. Plecarea sa a fost concomitentă cu o anchetă declanșată de procurorii din București. Antohe a mai fost consilier și în Guvernul Grindeanu.

Afaceri ilicite cu bani europeni

În CV-ul oficial, Radu Gheorghe Antohe susține că a lucrat în 2017 la Liga Asociațiilor producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Organizația non-guvernamentală a fost anchetată pentru o fraudă de 700.000 de euro. Banii ar fi fost, potrivit procurorilor, încasați din fonduri UE, dar nu ar fi ajuns la beneficiarii proiectelor implementate.

Radu Gheorghe Antohe

Laurențiu Baciu, coordonatorul LAPAR era suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale banii europeni. Conform CV-ului, o parte din acești bani ar fi trebuit să ajungă și la proaspătul consilier guvernamental Radu Gheorghe Antohe.

Cu toate acestea, după declanșarea investigațiilor, acesta și-a negat CV-ul și a susținut că nu a fost angajat al organizației anchetate, potriviti G4Media.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *