Simona Spătaru, președintele USR-PLUS Sectorul 4 ar fi fost asociată cu un fost ofițer SRI cercetat de DNA. Ea se află pe listele de candidaturi pentru Senat, din rândurile alianței care propovăduiește toleranța zero față de corupți prin inițiativa „fără penali în funcții publice”. Spătaru Elena-Simona a devenit în 2015 asociată cu Mutescu Ovidiu-Florin în […]
Search results
Pădurile vor fi supravegheate din satelit, pentru combaterea tăierilor ilegale. La fel și gropile de gunoi, anunță Mircea Fechet
Pădurile vor fi supravegheate prin satelit, a declarat ministrul mediului, Mircea Fechet, care a lansat procedurile de achiziție publică pentru serviciile inițiale de realizare a hărților. Vor fi inventariate cu ajutorul unor sateliți civili exploatările forestiere, balastierele şi depozitele de deşeuri. Documentația licitației a fost trimisă miercuri spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice […]
Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu-Pitești, construcție în avans. Este o raritate în România
Lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești, primul lot, sunt în avans, poate pentru prima dată de la începerea construcțiilor de sectoare de drumuri de după revoluție. Proiectul tehnic a fost terminat mai repede cu trei luni, iar constructorul a început și el mai devreme, stadiul lucrărilor ajungând la 25%. Lucrările sunt în avans faţă de graficul asumat […]
Sectorul 3 – Alegeri Locale 2020. Analiză înainte de vot
După o campanie electorală intensă, Lumea Politică vă prezintă previziunile pentru Sectorul 3 din București. Robert Negoiță, susținut de Alianța PRO București 2020 AVANTAJE Robert Negoiță are deja două mandate de primar și experiență în gestionarea treburilor sectorului. S-a înconjurat cu o echipă loială și nu a avut de face cu ieșiri „din front” Este […]
Sectorul 1 – Alegeri Locale 2020 . Analiză înainte de vot
După campania electorală intensă, Lumea Politică vă prezintă previziunile pentru ziua votului în Sectorul 1 din București. Daniel Tudorache AVANTEJE DEZAVANTAJE Primarul în funcție strâns puncte importante în timpul stării de urgență atunci când a distribuit gratuit măști de protecție și dezinfectant. Tudorache a promovat intens și finalizarea licitației pentru un spital pe care se […]
Metroul circulă de marți în Drumul Taberei. Inaugurat după nouă ani de amânări
Metroul din Drumul Taberei a fost inaugurat marți, mai întâi de președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban și apoi și de călătorii Bucureștiului. După ani de amânări ,,Atenție se inchid ușile!” s-a auzit și pentru locuitorii din Drumul Taberei. A durat nouă ani de la începerea lucrărilor, timp în care s-au perindat la Transporturi […]
Rețeaua inginerilor. Licitații de sute de milioane de euro trucate cu „referate tehnice”. Cum păcălesc firmele Ministerul Agriculturii
Rețelele specializate în fraude cu fonduri publice au ajuns la un nivel rafinat. Licitații de sute de milioane de euro trucate pe baza unor referate. Sistemul are la bază faptul că aspectele tehnice sunt greu de urmărit și explicat. În acest timp investiții importante bat pasul pe loc, sunt prost făcute sau ajung la prețuri […]
Clotilde – fonduri publice și copii cu pielea albastră. EXCLUSIV. Cum s-a invocat o boală eradicată pentru a se obține bani de la Banca Mondială
Firma condusă de Clotilde Armand a solicitat în numele unor primării fonduri de peste 28 de milioane de lei inventând pericolul unei boli care a fost eradicată. Egis a vândut niște „note conceptuale” identice către 19 primării din România. Banii erau ceruți pentru ca pruncii din acele localități să nu se nască albaștri! În realitate […]
Nelu Tătaru a explicat de ce nu au fost livrate măștile pentru persoanele defavorizate. Cauza este pur românească
Măștile pentru persoane defavorizate ar fi trebuit livrate deja dar contractul cu firma care le va furniza are probleme, a explicat ministrul sănătății, Nelu Tătaru. Mai exact, contractul va fi reevaluat întrucât ”s-ar fi încălcat nişte termeni”. În plus, Nelu Tătaru anunţă anchetă internă la Comisia de achiziţii din Ministerul Sănătăţii, verificare care va începe […]
Demiterea șefei ONAC, comentată de Ludovic Orban: „Este posibil”
Demiterea șefei ONAC a fost cerută de ministrul educației, Monica Anisie, pentru că nu a organizat licitația pentru tablete în școli. Premierul Ludovic Orban nu s-a hotărât, dar a spus că „este posibil” să o dea afară. „Este posibil (să o demită pe șefa ONAC, n.r.). Sunt profund nemulțumit de modul cum s-au desfășurat mai […]