Horia Constantinescu, către românii nemulțumiți aflați în vacanța de Rusalii: să sesizeze ANPC, avem echipe de permanență

Șeful ANPC îndeamnă românii care nu sunt mulțumiți de serviciile și produsele oferite la vânzare, în minivacanța de Rusalii, să sesizeze imediat ANPC. Operatorul reclamat va fi verificat, spune Horia Constantinescu, pentru că sunt echipe de permanență ANPC la nivelul întregii țări.

Noi avem echipe de permanență la nivelul întregii țări, cele care sunt la dispoziția consumatorului când aceștia, eventual, se confruntă cu o situație care le pune în pericol sănătatea, viața sau interesele economice. Comandamentul îl începem la începutul săptămânii viitoare în zona de litoral și sigur vom desfășura și în celelalte stațiuni turistice.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l aibă în vedere consumatorii e respectul de sine și când se confruntă cu produse sau servicii de proastă calitate, să nu ezite să ne transmită o sesizare pe pagina Autorității sau la numărul de urgențe unde, chiar dacă nu răspunde nimeni, e un robot telefonic care preia aceste mesaje ce vor fi ascultate și gestionate corespunzător”, a declarat Horia Constantinescu, într-o declarație pentru B1TV.

Horia Constantinescu a precizat apoi că, joi, ANPC a desfășurat mai multe acțiuni în zona Ilfov – București, în urma unor sesizări primite.

La fel se va proceda în întreaga țară, acolo unde situațiile sunt periculoase pentru drepturile consumatorilor”, a mai spus șeful ANPC.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Șefa Curții de Apel București critică acuzațiile Recorder și apără legile justiției

Liana Arsenie, șefa Curții de Apel București, a declarat...

Amenzi și suspendarea permisului pentru șoferii prinși cu telefonul la volan

În 2026, legislația rutieră devine mai strictă pentru șoferii...

Putin reapare la Kremlin după absență. Naționaliștii au criticat dur lipsa reacției față de evenimentele internaționale

13 Vladimir Putin a apărut din nou la Kremlin, întâlnindu-se...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine