Un articol de cercetare științifică relevă dimensiunea imposturii în politica din România. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila apare printre cei 14 semnatari ai unui articol dubios publicat într-un jurnal finanțat din fonduri europene și coordonat de Ministerul Educației și Cercetării. În total „cercetarea” are 858 de cuvinte. Asta înseamnă că ministrul Alexandru Rafila a contribuit cu 61 de cuvinte la darea de seamă publicată pe post de cercetare. Articolul scris cu accente de jurnalist debutant nu se apropie deloc de o cercetare științifică demnă de titlurile semnatarilor.

Alexandru Rafila articol

Articol dubios semnat de Alexandru Rafila

„Cercetarea” științifică care poartă semnătura ministrului Rafila a apărut în jurnalul Germs publicat de către Asociația pentru Creșterea Vizibilității Cercetării Științifice și susținut de Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Redactorul șef al publicației este doctorul Adrian Streinu Cercel.

Proiectul a fost finanțat cu 19 milioane de lei cu fonduri europene prin programul POSDRU. Toată afacerea a fost realizată de către același Adrian Streinu Cercel.

Articolul pe care apare atât semnătura lui Cercel cât și cea a lui Rafila este o dare de seamă în care se prezintă un fel de proces verbal al primelor zile de la izbucnirea pandemiei.

La data de 26 februarie 2020, România a raportat primul caz confirmat de SARS-CoV-2 (sindromul respirator acut sever coronavirus 2) – un bărbat în vârstă de 25 de ani din județul Gorj, România. O investigație epidemiologică în județul Gorj a fost demarată la data de 25 februarie 2020, după ce s-a aflat că un cetățean italian care se întorsese recent din România fusese diagnosticat cu boala coronavirus-2019 (COVID-19) în Rimini, Italia. Cetățeanul italian (pacientul zero) vizitase România în perioada 18-22 februarie și inițial se considera că a dezvoltat simptome după întoarcerea sa în Italia, unde s-a prezentat pentru prima dată la spital. Cu toate acestea, într-un interviu ulterior, pacientul italian a declarat public că avea deja simptome și febră înaltă în seara primei sale zile în România și că a avut febră pe toată durata șederii sale în România, dar nu a căutat asistență medicală decât după întoarcerea în Italia.” se arată în „cercetarea” publicată de cei 13 autori.

Fragmentul citat reprezintă aproape un sfert din tot materialul publicat. Acesta este un fel de dare de seamă cu privire la evoluția pandemiei în România. Puteți studia „vasta” cercetare aici.

Alexandru Rafila a scris 61 de cuvinte

Tot materialul publicat de cei 14 autori are 1336 de cuvinte. Dintre acestea, 478 de cuvinte sunt reprezentate de prezentările autorilor. Practic, o treime din materialul publicat conține numele și titlurile celor care l-au scris. Rămân 858 de cuvinte de text efectiv.

La finalul „cercetării” este specificat că autorii au contribuit în mod egal. Asta însemnă că ministrul Alexandru Rafila a scris exact 61 de cuvinte din articol.

În afară de povestea primului pacient care a contactat COVID în România, articolul prezintă niște date statistice. Datele puteau să fie extrase din presa vremii.

Pacientul a rămas asimptomatic pe durata spitalizării sale. La data de 28 februarie, în a zecea zi de la contactul cu pacientul italian zero, SARS-CoV-2 nu a mai fost detectat prin PCR într-un exudat nazofaringian, iar teste ulterioare zilnice consecutive au rămas negative până la data de 3 martie 2020, când pacientul a fost externat din spital, cu recomandări de a continua izolarea de precauție timp de încă 14 zile” se arată în articolul de cercetare științifică. Seamănă mai mult cu un articol de ziar scris de un jurnalist debutant aflat în probe. Acest fragment citat mai sus este mai mare cu patru cuvinte decât contribuția lui Rafila.

Cei 12 apostoli ai lui Rafila și Cercel

Alături de Alexandru Rafila, articolul este semnat de alți 13 doctori cunoscuți din România. Lista este deschisă de Adrian Streinu Cercel care semnează împreună cu fiica sa, Anca Streinu Cercel. Dr. Cătălin Apostolescu, actualul manager al Institutului „Matei Balș” continuă lista de semnatari.

Profesorul universitar Oana Săndulescu, Dan Oțelea, șeful laboratorului de Genetică de la Matei Balș se regăsesc pe lista de co-autori ai lui Rafila. Ovidiu Vlaicu, un cercetător de la același institut, Simona Paraschiv, biologul principal al Institutului „Matei Balș”.

Printre semnatari mai apare Otilia Elisabeta Benea. Ea este membră a comisiei de boli infecțioase de la Ministerul Sănătății. Medicul Rodica Bacruban apare la rândul ei printre semnatari.

Maria Nițescu, controversatul manager al Institutului Național Matei Balș în perioada post-Cercel este pe lista semnatarilor.

Amalia Șerban apare pe lista de co-autori alături de Streinu Cercel și Alexandru Rafila. Femeia era în 2020, președinta unei comisii de selecție și recrutare ca reprezentant al Ministerului Sănătății. În urma unui interviu ea l-a selectat pe Rafila ca „expert tehnic șef medical” și pe Streinu-Cercel ca „expert medical” într-un proiect finanțat cu fonduri europene.

Actualul secretar de stat din Ministerul Sănătății, Adriana Pistol apare la rândul ei pe listă. În timpul pandemiei, ea a preluat de la Streinu Cercel comisia de luptă cu virusul. Daniela Pițigoi încheie lista de autori ai minusculului articol.

lauda streinu cercel

Articolul a fost finanțat cu fonduri europene

Ministrul Alexandru Rafila nu are publicată o listă a lucrărilor la care apare autor. Cu toate acestea, colegul său Adrian Streinu Cercel se laudă cu articolul la care cei doi au scris, fiecare câte 66 de cuvinte.

Articolul publicat la pagina 132 a jurnalului Germs conține specificația că a fost finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Creștere a Competitivității Economice. În material este specificat și numărul contractului – 1871/49153.2

Nu am reușit să aflăm exact de la Alexandru Rafila care sunt cele 66 de cuvinte scrise de el. Ministrul Sănătății a refuzat să comenteze situația.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *