Cum s-a împărțit averea de șase miliarde de euro a lui Silvio Berlusconi, după ce copiii acestuia au acceptat testamentul

Averea lui Silvio Berlusconi s-a împărțit conform testamentului lăsat de miliardar. Cei cinci copii ai lui Silvio Berlusconi au acceptat luni, 11 septembrie, testamentul fostului premier și magnat mass-media din Italia.

Niciunul dintre cei cinci copii nu a primit control exclusiv asupra imperiului de afaceri și a altor bunuri ale lui Berlusconi, potrivit testamentului.

Testamentul lui Silvio Berlusconi a fost acceptat „în deplină armonie” de către moștenitori, lucru care a asigurat o tranziție lină pentru imperiul de afaceri al fostului premier, relatează Reuters, citat de B1TV.

Cum a fost împărțită averea lui Silvio Berlusconi

Pier Silvio și Marina, cei doi copii din prima căsătoria a lui Berlusconi, vor primi în cote egale 53% din acțiunile holdingului familiei, Fininvest, restul de 47% urmând să fie împărțit între copiii fostului premier din cea de-a doua căsătorie, Barbara, Eleonora și Luigi.

Marina Berlusconi este în acest moment preşedinta Fininvest, iar Pier Silvio Berlusconi este CEO-ul companiei de media Mediaset.

Aspectele testamentului au fost clarificate de mai mulți consultanți financiari și avocați.

Cei cinci copii ai lui Berlusconi urmau să semneze la vila din Arcore, Milano, un document prin care confirmă că sunt de acord cu testamentul tatălui lor.

Averea lui Berlusconi era estimată la momentul decesului la peste șase miliarde de euro.

Ultimele știri

Orașul cu cea mai scumpă apă de la robinet din România în 2026. Un pahar costă aproape un ban

Călărași are cel mai mare tarif la apa potabilă din România în 2026. Vaslui ocupă locul doi în clasamentul național.

Traian Băsescu știe de unde ar putea economisi noul Guvern: ”Să nu se supere pe mine, îmi pare rău, dar la ei este problema”

Traian Băsescu spune că soluția pentru buget stă în tăierea sporurilor bugetarilor, nu în noi taxe.

Radu Miruță își încheie mandatul cu o mare minciună. Ex-ministrul USR s-a lăudat că a deblocat drumul expres Târgu Jiu-Craiova, dar este contrazis chiar...

Miruță a spus că a deblocat drumul expres Târgu Jiu-Craiova, dar CNAIR arată că nici contractul, nici finanțarea nu sunt aprobate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine