Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, joi, în cadrul unui discurs la Conferința anuală a Asociației Proiectul România 2030 ,,Puterea Inovării – Reclădind Încrederea, Imaginăm Viitorul”, că „indiferent de culoarea politică sau ideologia partidelor aflate la guvernare acum și în viitor, două axe strategice mi se par obligatoriu de urmat pentru a asigura saltul istoric de dezvoltare pe care România trebuie și poate să îl realizeze”. El spune că modelul economic din prezent, „cu 70% din PIB produs de primele 12 mari orașe ale țării, și-a atins limita de creștere și efectul de tracțiune pentru restul țării și întreaga economie”. Acesta vorbește despre un nou model economic pe care îl numește „New Deal Românesc”. Totodată, oficialul a mai afirmat că „economia și societatea sunt ținute în loc și trase în jos de modul de operare al clasei politice”, potrivit unui comunicat de presă.
Principalele declarații ale lui Mircea Geoană:
„-Lumea se schimbă mai profund decât oricând altcândva în Istorie. Nu doar geopolitica și revoluțiile tehnologice și științifice, dar și modelele și teoriile economice care susțin fundația modului de organizare a societăților noastre. -Domnia piețelor nereglementate și statul minimal fac loc tot mai mult unei alternative radicale, cu rolul statului augmentat masiv și cu o nouă relație între economie, securitate, tehnologie și societate. -Pentru România, istoric țara formelor fără fond, această schimbare de paradigmă și adaptarea la noua realitate politică și economică globală va fi extrem de complicată. Dictatura mediocrității și politizarea dusă la extrem a instituțiilor statului împiedică factorul politic să opereze cu fenomene atât de complexe. Iar modelul existent este el însuși greu de deslușit și cu atât mai greu de transformat. -Cum putem reuși în această situație aparent fără ieșire? Indiferent de culoarea politică sau ideologia partidelor aflate la guvernare acum și în viitor, două axe strategice mi se par obligatoriu de urmat pentru a asigura Saltul Istoric de dezvoltare pe care România trebuie și poate să îl realizeze. -În primul rând, modelul economic de astăzi, cu 70% din PIB produs de primele 12 mari orașe ale țării, și-a atins limita de creștere și efectul de tracțiune pentru restul țării și întreaga economie. O politică energică de ridicare a orașelor de talie medie, de încurajare a conurbațiilor și a sindicatelor de comune, de agregare de investiții în comunele cu vitalitate economică, pentru a iradia și către ruralul mic, este absolut necesară. Punerea într-o logică coerentă a fondurilor naționale, europene, locale și atrase pot face diferența. -A doua mare axă obligatorie este legată de asumarea inovării ca principal motor de creștere și dezvoltare al societății. -O astfel de politică ar reprezenta și o excelentă oportunitate de a recupla cu țara masiva Diasporă științifică, tehnologică, academică și intelectuală românească. Un Fond de capital de risc, inclusiv de deep tech, pentru tehnologii cu dublă întrebuințare, o Agenție de Inovare care să investească în cele mai promitoare start-up-uri, stimularea proiectelor de cercetare și a consortiilor universitare, crearea unei adevărate piețe de capital de risc pentru inovatorii români, toate trebuie să conducă la ceea ce aș denumi România Innovation Nation. -Într-o prima etapă, ceea ce ne putem propune este măcar un Stat care Merge, care funcționează la parametri normali în funcțiile sale esențiale și care își alege cu cap politicile economice și sociale pe care le îmbrățișează ca priorități. -Un Stat Activ, dar Selectiv în ceea ce face. Și care încurajează sectorul privat să creeze țesutul industrial și antreprenorial de care ducem atât de multă lipsă. Iar atunci când intervine – în dezvoltarea teritorială omogenă a țării sau în inovare – să o facă într-o profundă logică public-privată, ceea ce aș numi Parteneriatul public-public/privat-privat (PPP la pătrat), prin care resursele guvernului și ale autorităților locale și ale capitalului străin și a celui românesc să lucreze coerent și în aceeași direcție. -Dacă statul român investește în zone unde capitalul privat nu are randamentele sau resursele să investească (zone sărace și sectoare de mare intensitate de capital și R&D), acest New Deal Românesc va crea stimulente pentru ca marile firme occidentale să prefere în mod explicit companiile românești ca parteneri, furnizori sau subcontractori privilegiați. -Digitalizarea accelerată și completă a sectorului public, a economiei și societății va trebui să devină prioritară pentru Statul român. -România trebuie să-și propună să fie campioana dual-use tehnologies, a securității cibernetice, a securității și independenței energetice și a tranziției către un model energetic sustenabil și respectuos față de mediu și biodiversitate.
-Putem produce energie ieftină și curată și să creem locuri de muncă bine plătite în economia verde. Economia circulară, digitalizarea economiei, nu doar a statului, dar și industriile creative vor trebui să-si găsească locul natural în noul model economic românesc. -Imensul potențial agricol si agro-industrial al țării trebuie și el valorificat și pregătit pentru mutațiile tehnologice și climatice. Statului îi revine un rol important în sprijinirea și asumarea riscurilor de asigurări și investiții pentru fermele mici și gospodăriile țărănești. Irigațiile și managementul apelor de ultimă generație trebuie introduse de urgență, folosind pe scară extinsă modelul israelian. -Politicile și fondurile europene sunt elemente de sprijin și nu un substitut al unei viziuni economice și instituționale proprii. PNRR ar trebui să devină un Plan Național, nu doar de Redresare, ci și de Transformare.
România trebuie să-și gândească o politică industrială 4.0, care să anticipeze și să îmbrățișeze revoluțiile industriale și tehnologice în plină desfășurare și să le integreze într-un tot armonios. -O economie competitivă merge mână în mână și se potențează reciproc cu un contract social generos. Investiția în Educație, Sănătate, Infrastructuri și Inovare nu sunt simple cheltuieli bugetare, ci catalizatorii și indicatorii succesului oricărei națiuni. Nu nivelul taxelor este cel care reflectă un anume contract social, ci importanța și calitatea acestor politici și servicii publice, reflectate ca norme și valori în societate. Și restul actorilor din societate, precum Biserica și mediul civic au un rol important de jucat. Bisericile și ONG-urile din sfera socială trebuie constituite într-o adevărată rețea socială națională. Așa vom putea asigura creșterea generală a economiei, atacând simultan problemele de sărăcie, excluziune și abandon școlar, inclusiv în comunitatea rromă. -Acest New Deal Românesc va trebui să cuprindă politici de natalitate ambițioase și un plan strategic de recuperare a unei părți cât mai mari din Diaspora românească și moldovenească cu dublă cetățenie.
-Și, selectiv, de forță de muncă din alte geografii. Experiența butoiului de pulbere pe care stau democrațiile occidentale datorită unei politici necontrolate de atragere de forță de muncă ieftină din Africa și Orientul Mijlociu și Îndepărtat trebuie să ne servească drept lecție despre cum să nu facem în politică noastră de imigrație. -Brandul de țară va trebui să devină parte a noului model economic. Promovând coerent și perseverent un brand care să reflecte adevărata esență a țării și poporului nostru – o țară cu talent în inovare și tehnologie, cu natură superbă și cu oameni creativi – vom face ca exporturile de mărfuri și servicii, dar și de cultură și idei să crească valoarea întregii economii, recâștigând respectul străinătății și încrederea și speranța românilor. -Economia și societatea sunt ținute în loc și trase în jos de modul de operare al clasei politice. Clasa politică trebuie să-și revizuiască resursa umană. Și acest lucru trebuie nu doar spus, ci și asumat. E treaba partidelor să se confrunte cu această axiomă a competenței și să se conformeze fiecare după curajul, inteligența și onestitatea de care dispune. Și tot partidele politice trebuie să înțeleagă că, fără un acord politic pe un program de dezvoltare strategică, România nu are cum să-și recupereze întârzierea. -Transformând Statul, politica, economia si societatea si înarmati cu viziune, ambiție și tenacitate vom putea începe marșul forțat către top 10 țări în Europa și statutul de economie dezvoltată, bazată de inovare, competitivitate, coeziune teritorială și socială și sustenabilitate, generatoare de locuri de muncă și civilizație pentru toate generațiile”.