„Banii nu sunt cadouri admisibile. Nu au voie să primească așa cadouri demnitarii de stat”, a declarat, pentru Unimedia, experta anticorupție din Republica Moldova, Cristina Ciubotaru. Afirmația face referire la ”Premiul pentru valori europene”, pe care președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit din partea primarului orașului Timișoara, Dominic Fritz, și care este însoțit de o recompensă de 30.000 de euro.
Distincția a fost inaugurată chiar de Primăria municipiului, în anul în care a deținut statutul de Capitală Culturală a Europei. Premiul onorează ”personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene”, scrie Gandul.
Maia Sandu s-a declarat onorată de acestă distincție și i-a mulțumit primarului Fritz.
Premiul este o apreciere pentru toți cetățenii Republicii Moldova care își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație, a transmis Maia Sandu.
Primarul Dominic Fritz a fost „mândru” că juriul a ales-o drept laureată pe Maia Sandu și o mai așteaptă la Timișoara.
Nu cred că este cineva care ar vrea să schimbe locul cu Maia Sandu. Provocările economice, politice, sociale, de securitate par copleșitoare. Câtă greutate pe umerii unui singur om, a spus elogiativ Fritz.
„Orice oferire de bani este un act de corupție”
După felicitări, au început întrebările privind moralitatea sau chiar legalitatea unui astfel de gest.
Cristina Ciubotaru a explicat că legea stipulează clar: banii nu sunt cadouri admisibile.
Demnitarii de stat nu au voie să primească astfel de cadouri. În general, Legea 82 din 2017 este prima lege care a definit regimul cadourilor de o manieră mai largă decât s-a făcut anterior. Și pentru că exista această neînțelegere cu privire la bani, anume în legătură cu asta s-a spus expres că banii nu sunt cadouri admisibile. Se prezumă că orice oferire de bani este un act de corupție, este o mită”, a declarat Cristina Ciubotaru, conform sursei citate.
Președinta Republicii Moldova trebuia să refuze această distincție, ca fiind „un cadou inadmisibil”.
Orice instrument de plată este calificat de lege ca fiind un cadou inadmisibil. Se poate declara acest „cadou”, dar în primul rând, un astfel de cadou se refuză, a mai adăugat Ciubotaru.
Președinta Comisiei Juridice a Parlamentului din Republica Moldova: „Un demnitar nu poate primi bani”
Olesea Stamate, președinta Comisiei Juridice a Parlamentului din Republica Moldova și deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat chiar de Maia Sandu, susține, la rândul său, că un demnitar nu poate primi bani și, probabil, aparatul Președintelui caută o soluție.
„Potrivit legislației, din câte am răsfoit eu, acest lucru nu este permis. Un demnitar nu poate primi bani. Nici măcar nu pot fi catalogați banii ca și cadou. Cadourile se declară, dar banii sunt excluși din această ecuație. Nu cred că autoritățile care au oferit premiul s-au gândit la aceste subtilități. Cred că Aparatul Președintelui se gândește la o soluție.
Regimul de declarare a banilor este diferit decât al celorlalte cadouri, care trebuie declarate, răscumpărate sau trecute la păstrare. Cu banii e o situație diferită”, a declarat deputata PAS Olesea Stamate, președinta Comisiei Juridice a Parlamentului din Republica Moldova, potrivit Unimedia.
Ce prevede Legea integrității din Republica Moldova
(…) Articolul 16. Respectarea regimului juridic al cadourilor
(1) Pentru a evita apariţia manifestărilor de corupţie în activitatea entităţilor publice, conducătorilor acestora şi agenţilor publici le este interzis să solicite sau să accepte cadouri (bunuri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj) care le sunt destinate personal sau familiei lor, dacă oferirea sau acordarea lor este legată direct sau indirect de desfăşurarea activităţii lor profesionale (cadouri inadmisibile). Solicitarea sau acceptarea cadourilor inadmisibile constituie acte de corupţie în sensul legislaţiei penale şi al prevederilor cap. VI din prezenta lege.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică în privinţa cadourilor oferite din politeţe sau primite cu prilejul acţiunilor de protocol (cadouri admisibile). Banii aflați în circulație, în monedă naţională sau străină, cu excepția monedelor metalice jubiliare și comemorative, mijloacele şi instrumentele financiare de plată nu sunt considerate cadouri admisibile. Toate cadourile admisibile se declară şi se înscriu într-un registru public, ţinut de fiecare entitate publică. (…)
Maia Sandu, primul laureat al premiului de 30.000 de euro dat de Primăria Timișoara
„Astăzi, 13 ianuarie 2024, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene în prezența unui public numeros de peste 500 de oameni, care a umplut până la refuz sala Cinema Timiș. Au participat la ceremonie reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai corpului diplomatic, cultelor, mediului de afaceri și societății civile, precum și juriul premiului. Președinta Maia Sandu s-a aflat la Timișoara timp de două zile, la invitația primarului Dominic Fritz”, transmiteau, sâmbăta trecută, reprezentanții Primăriei Timișoara.
Maia Sandu este, de altfel, și primul laureat al premiului înființat de Municipiul Timișoara.
„Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”
„Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate – o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru și al întregului continent! Ce vedem aici, la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova.
«Azi în Timișoara, mâine-n toată țara» – se scanda acum 34 de ani pe aceste străzi. Nivelul de trai pe care îl văd în orașul dumneavoastră, libertatea de gândire și exprimare, valorile europene – să ajungă de neînvins și aici, și în Moldova”, a afirmat Maia Sandu la ceremonia de decernare a premiului.
Câștigătoarea, aleasă în unanimitate de către juriu
Reprezentanții Primăriei Timișoara au mai transmis că juriul a decis în unanimitate acordarea premiului Timișoara pentru Valori Europene, ediția inaugurală, președintei Republicii Moldova, pentru serviciile sale în apărarea libertății și a valorilor democratice în Europa și în semn de recunoaștere a modelului de leadership curajos și inspirat, în vremuri de criză.
„Juriul recunoaște eforturile uriașe pe care laureata noastră le-a făcut pentru a pune Moldova pe o traiectorie europeană, însă ea nu primește acest premiu doar pentru ce a făcut pentru țara ei. În egală măsură, juriul admiră felul în care Maia Sandu s-a impus ca o forță europeană sui generis, dând exemplu colegilor săi din vest și insuflând o energie proaspătă în proiectul european. La fel cum Moldova are nevoie de Uniunea Europeană, Europa are nevoie de Moldova”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în discursul de laudatio, în onoarea președintei Maia Sandu.
De unde provin banii
Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de Primăria Municipiului Timișoara anul trecut și recompensează personalități de anvergură internațională care promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Premiul este dotat cu suma de 30.000 euro, acoperită din sponsorizări, mai arată reprezentanții Primăriei Timișoara.
Juriul a fost format din: Adriana Babeți, eseist, critic literar, traducătoare și prozatoare, Anca Miruna Lăzărescu, regizoare și scenaristă de succes pentru Netflix și HBO, Simona Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO, dirijorul Cristian Măcelaru, Director Artistic al Festivalului Internațional George Enescu, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și dirijor șef al WDR Sinfonieorchester din Koln, Iulia Motoc – judecător la Curtea Penală Internațională de la Haga –, scriitorul Mircea Cărtărescu și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Leave a comment