Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vrea ca medicii şi asistenţii medicali să urmeze cursuri de comunicare care sunt necesare în interacţiunea cu pacienţii şi aparţinătorii.
„Aceste cursuri de comunicare (…) ar trebui să facă parte din curricula de pregătire pentru asistenţi medicali şi pentru medici. Eu cred că partea cu facultativul nu este foarte tentantă pentru că avem şi această problemă – orice e provizoriu tinde să devină definitiv şi provizoratul nu cred că este un lucru bun.
De 22 de ani ne chinuim cu Educaţia pentru sănătate în şcoli, nu cred că mai trebuie să aşteptăm vreo 22 de ani să introducem ca disciplină comunicarea. Oamenii, când sunt bolnavi, sau familiile copiilor când aceştia sunt bolnavi, au nevoie nu numai de încurajare, au nevoie de o explicaţie, au nevoie de o persoană cu care să comunice şi care să le înţeleagă neliniştile şi au nevoie de încurajare şi empatie. Lucrurile acestea poţi să le ai nativ, dar ele trebuie dobândite într-un cadru instituţional pe care îl oferă şcoală, fie că discutăm despre facultăţile pentru asistenţi medicali şi moaşe, fie că discutăm despre facultăţile de medicină şi poate că reuşim să ne gândim şi la o comunicare”, a spus Rafila.
„Cred că această temă a îngrijirii copiilor, în care familia participă la acest proces de îngrijire şi de vindecare a copilului, dar lucrul acesta este valabil de foarte multe ori şi pentru adulţi, chiar dacă familia nu este la fel de prezentă, (…) cred că este un concept pe care trebuie să îl dezvoltăm”, a explicat demnitarul.