Guvernul României continuă procesul de reorganizare a instituțiilor publice, anunțând progrese semnificative în implementarea reformei administrative. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a prezentat joi, la finalul ședinței de Guvern, un bilanț al măsurilor luate până în prezent.
Conform declarațiilor oficiale, la nivelul instituțiilor centrale reorganizate au fost eliminate 691 de posturi, dintre care 455 de execuție și 236 de conducere. „La data de 3 iulie 2024, toate ministerele au parcurs procesul de reorganizare exceptând ministerul Afacerilor Interne care are nevoie și de avizul CSAT care va fi luat cu proxima ședință a CSAT iar MapN este exceptat de la acest proces, din considerente specifice ale activității sale,” a precizat Constantin, potrivit B1TV.
Procesul de reorganizare se extinde și la nivelul instituțiilor subordonate ministerelor. Din cele 486 de instituții vizate, 360 au finalizat deja reorganizarea. „Acest plan de reorganizare continuă la nivelul instituțiilor și autorităților din subordinea ministerelor,” a subliniat purtătorul de cuvânt.
În ședința de joi, Guvernul a aprobat planurile de reorganizare pentru mai multe instituții cheie, printre care Inspecția Muncii, Casa Națională de Pensii Publice și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Constantin a explicat criteriile care stau la baza reformei: „Criteriile care stau la baza acestei reforme sunt plafonul de 8% posturi de conducere, din numărul total de angajați, eliminarea automată a posturilor vacante din organigramă și adaptarea ministerelor și a instituțiilor din subordine la realitățile legate de atragerea de fonduri europene.”
Obiectivul final al acestei reforme este crearea unui aparat de stat mai eficient și mai flexibil. „Opinia publică ar trebui să afle mesajul – că această reformă administrativă a fost pornită, este la un prag de îndeplinire de, să spunem, 90% și efectele le vom vedea cu toții la nivel de flexibilitate a serviciilor, de eficientizare a aparatului bugetar și de reducere a costurilor,” a declarat Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a subliniat că beneficiile acestei reforme nu se vor limita doar la reducerea cheltuielilor salariale, ci vor avea un impact mai larg asupra eficienței administrației publice. „Cred că ne vom bucura cu toții de un stat mai suplu,” a concluzionat Mihai Constantin, exprimând optimism față de rezultatele așteptate ale acestui amplu proces de reorganizare.