Mircea Geoană: ”Nu-i treaba domnului Ciolacu ce am făcut eu la NATO”. Marcel Ciolacu: ”Mi se pare deja de noaptea minţii”

Premierul Marcel Ciolacu i-a răspuns, vineri, lui Mircea Geoană, după ce secretarul general adjunct al NATO afirmase că ”nu-i treaba domnului Ciolacu ce a făcut el la NATO ci trebuie să spună ce face el ca prim-ministru al României”. ”Sunt prim-ministrul României. România este stat membru NATO. Să îmi spună un angajat al NATO, fie el şi Secretar general adjunct, că nu trebuie să răspundă unui stat NATO, mi se pare deja de noaptea minţii”, i-a răspuns Ciolacu.

Premierul a fost întrebat cum comentează afirmaţiile făcute în urmă cu o zi de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care îl vizau. 

”Eu vă întreb ceva, dacă nu vă supăraţi. Sunt prim-ministrul României. România este stat membru NATO. Să îmi spună un angajat al NATO, fie el şi Secretar general adjunct, că nu trebuie să răspundă unui stat membru NATO, mi se pare deja de noaptea minţii”, a spus Ciolacu.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, căruia premierul Marcel Ciolacu i-a cerut să prezinte ce a făcut pentru România din această funcţie, a afirmat că adevăratele întrebări sunt de ce România a atins doar 70 de ţinte din PNRR din 518 până în acest moment, de ce absorbţia de bani din PNRR este de doar 8% şi de ce reformele sunt doar la 14%.

”Cu tot respectul pentru oricine, conduc această alianţă de 32 de ţări, un miliard de oameni, îmi fac treaba bine şi pentru România am făcut şi fac lucruri şi voi face lucruri în continuare. Deci, nu-i treaba domnului Ciolacu ce am făcut eu la NATO. Treaba domnului Ciolacu este să spună ce face ca prim-ministru al României şi acolo sunt întrebări foarte mari. De ce avem un deficit de 7% din PIB în trimestrul unu şi va fi proabil 9% când angajamentul nostru să a fost să fim în 2024 cu 2,4% deficit? De ce avem 70 de ţinte din PNRR din 518 atinse în acest moment? Astea sunt tebările adevărate”, a declarat, joi seară, la Digi 24, Mircea Geoană.

Ultimele știri

Fermierii europeni sunt sufocați de birocrație. Un studiu comandat de Bruxelles cere simplificarea celor 50.000 de reguli din PAC

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că fermierii se confruntă cu peste 50.000 de cerințe birocratice din PAC și propune simplificarea procedurilor.

Ion Cristoiu vede o premieră politică în România. Guvernul Niculescu, „un guvern de șase luni”

Ion Cristoiu susține că Guvernul Niculescu este o premieră politică: primul executiv din România gândit să dureze doar șase luni.

Guvernul Niculescu vrea să elimine „păcăleala” radarelor. Cum vor fi monitorizați șoferii

Programul de guvernare Niculescu prevede sancționarea vitezei medii, pentru ca șoferii să nu mai poată păcăli radarele, și reorganizarea serviciilor de urgență.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine