luni, octombrie 12, 2026
14.2 C
București

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță o posibilă reducere cu 20 % a posturilor din administraţia publică locală: „E nevoie de eficientizare”

Ministrul Cseke Attila a declarat luni seară, la B1TV, că în pachetul II de măsuri fiscale există propunerea de reducere a personalului bugetar din administraţia publică locală.

„E nevoie de eficientizare, şi la autorităţile locale, şi la cele centrale. Pe partea autorităţilor centrale – la ministere şi structurile subordonate ministerelor, vor trebui luate măsuri. În programul de guvernare e prevăzută o reducere cu 20 la sută a numărului de posturi în administraţia publică, fie ea centrală, fie ea locală, şi-n discuţiile pe care le-am avut cu administraţia locală se conturează această idee de reducere a numărului de posturi cu 20 la sută”, a afirmat Cseke Attila.

Potrivit ministrului, această prevedere s-ar aplica pe Ordonanţa 63/2010, care stabileşte limitele minimale şi maximale de posturi, în funcţie de gradul localităţii, respectiv comună, oraş, municipiu, judeţ, sectoare, municipiul Bucureşti.

Ministrul Cseke Attila a mai precizat că susţine acest sistem de reducere a posturilor, deoarece „nu taie de la toată lumea la fel”.

„La o autoritate locală unde s-a gestionat eficient activitatea şi organigrama nu este complet folosită, această reducere s-ar putea să nu determine obligatoriu eliberarea din funcţie, în sensul în care unii angajaţi să fie daţi afară. În schimb, acolo unde organigrama este plină şi eficienţa a lăsat de dorit, de-a lungul timpului, acolo va fi nevoie de reorganizare, pentru că reducerea posturilor cu 20 la sută înseamnă şi reducerea posturilor ocupate”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Ultimele știri

Transgaz, contracte de 129.000.000 €, cu Romgaz, OMV Petrom, E.ON și Engie, la noul an gazier

Operatorul național de transport al gazelor a perfectat noi...

George Simion cere susținere pentru Călin Georgescu. „Punem pumnul în fața furtunii, că altfel pierim”

George Simion transmite un mesaj de susținere pentru Călin Georgescu și acuză autoritățile că vizează pe cei care vor schimbarea.

Elena Udrea lansează un scenariu neașteptat. Cristela Georgescu, posibilă candidată la Președinție în locul lui Călin Georgescu

Elena Udrea crede că Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, ar avea șanse reale la Președinția României.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine