Ministerul Mediului a anunțat recent punerea la dispoziția Gărzii Naționale de Mediu a zeci de drone echipate cu senzori specializați pentru monitorizarea poluanților din aer. Aceste drone, achiziționate cu fonduri europene din programele POIM și PDD, vor fi utilizate în principal pentru controale de urgență atunci când stațiile fixe ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) semnalează o creștere anormală a concentrațiilor de poluanți în atmosferă.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat pe Facebook: “O veste bună de zilele astea: am semnat contractul prin care Ministerul Mediului pune la dispoziția Gărzii Naționale de Mediu zeci de drone pe care să le folosească de urgență în acțiunile de control! Este vorba de drone dotate cu senzori prin care se vor putea măsura poluanții din aer, achiziționate prin fonduri din POIM și PDD, care ne vor ajuta să trăim într-o țară mai sănătoasă.”
Dronele vor permite identificarea precisă a surselor potențiale de emisii, atât în mediul urban, cât și în cel rural, unde există lacune în rețeaua de monitorizare fixă. În plus, echipamentele vor fi capabile să detecteze sursele de poluare inclusiv pe timpul nopții, asigurând o intervenție rapidă și eficientă în condiții de vizibilitate redusă.
Buzoianu a mai spus: “Pe scurt: întărim controlul și ne asigurăm că infractorii nu mai scapă cu una cu două, în timp ce ne otrăvesc și ne fură ani din viață.”