Justiția e paralizată: Singurele dosare care se judecă și consecințele grevei fără precedent a magistraților. „Nici dacă am fi în război nu s-ar fi ajuns aici”

Greva magistraților din România continuă în a doua lună, blocând aproape complet actul de justiție. Procurorii și judecătorii solicită retragerea de urgență a proiectului privind reforma pensiilor speciale și cer încetarea campaniei împotriva autorității judecătorești.

Protestul se adaugă tensiunilor din societatea românească, după anularea alegerilor din 6 decembrie, formarea Executivului Bolojan și investirea președintelui Nicușor Dan, care au venit la pachet cu măsuri de austeritate ce au determinat creșteri explozive de prețuri, amputări de venituri și devalorizarea leului în raport cu euro.

Ce se mai judecă, de fapt, la instanțele din țară

Procesele, atât din civil, cât și din sfera penală, bat pasul pe loc. Există însă anumite excepții, în ciuda grevei, în rest termenele suferă amânări după amânări.

La Judecătoria Sectorului 3, de la 1 septembrie, potrivit Adunării Generale, se judecă pe secția civilă doar: ordinele de protecție, ordonanțele președințiale în materia minori și familie în cazurile ce vizează situații de risc ce pot pune în pericol viața și integritatea minorilor și necesitatea acordării de tratamente medicale; internarea medicală nevoluntară; suspendarea provizorie a executării silite; suspendarea executării silite în materie fiscală; asigurarea de dovezi; incidentele procedurale referitoare la cauzele menționate.

În materie penală se judecă: acele cauze care țin de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cu excepții – cauze care au ca obiect contestația privind durata procesului penal; cauzele care au ca obiect anularea sau reducerea amenzii judiciare; verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive asiguratorii, inclusiv cererile privind înlocuirea/revocarea/încetarea de drept a unor astfel de măsuri; cauze având ca obiect confirmare, luare, înlocuire sau încetare a măsurilor de siguranță privind internarea medicală/tratamentul medical; cauze având ca obiect luarea în mod provizoriu a unor măsuri de siguranță cu caracter medical; incidente procedurale referitoare la aceste tipuri de cauze.

Avocați: “80% dintre cauze au fost amânate”

Ziare.com a discutat cu doi profesioniști din domeniul dreptului, avocații Adrian Cuculis și Ilie Dorin, despre impactul grevei asupra activității lor.

Avocatul Adrian Cuculis a explicat amploarea amânărilor: “Dacă privim procentual, relativ la cauzele penale, dar și cele civile, apreciez ca 80% dintre cauze au fost amânate. Ceea ce este absolut necorespunzător este faptul că unele cauze penale au ajuns să fie suspendate, lucru ce nu are legătură cu procedura penală.”

Avocatul Ilie Dorin a oferit o perspectivă și mai sumbră: “Având în vedere și vacanța judecătorească din lunile iulie și august 2025, luni în care procesele de drept comun nu se judecă, suntem în a 4-a lună în care aceste tipuri de dosare rămân prăfuite în arhiva instanțelor. În dosarele gestionate de cabinetul meu aproape toate procesele ce au avut termen în lunile martie – iunie 2025 au primit termen septembrie și octombrie 2025, termene care nu se țin.”

“Loteria proceselor”

Dorin a descris haosul din sistem cu termeni duri: “Nimeni nu știe cu exactitate ce procese se judecă. Toți avocații ne uităm oră de oră pe fiecare pagină a fiecărei judecătorii unde avem procese și căutăm să aflăm dacă se ține termenul de judecată sau nu. Stăm ca niște orbi și bâjbâim în gol, poate atingem și noi un termen la un proces de-al nostru. E un fel de loteria proceselor.”

Avocatul a relatat o experiență concretă: “Ieri – 06.10.2025 am avut două ordonanțe președințiale, una la Judecătoria Buftea, și una la Cornetu, ambele dosare deschise în timpul grevei magistraților, pentru ambele fiind citat expres să mă prezint. M-am prezentat, dar surpriză, Judecătoria Buftea a decis să nu judece ordonanța președințială a mea, pentru că nu era cu minori, informându-mă despre acest aspect după 3 ore de pendulare între arhivă și sala de judecată unde eram citat.”

Stare de spirit tensionată

Cuculis a descris atmosfera din instanțe: “Starea de spirit este diversă. Unii consternați, alții nemulțumiți, și în cele din urmă, constatăm cu toții că așa ceva nu s-a mai petrecut niciodată.”

Dorin a oferit mai multe detalii: “La instanțe este o liniște tensionată. Am discutat cu magistrați, cu grefieri, cu colegii avocați, nimeni nu este mulțumit. Știu magistrați care vor să înceapă procesele și ar dori să reciteze părțile și avocații, dar nu au voie din cauza hotărârii colegiului de conducere… Nu pot trece peste decizia majorității colegilor…”

El a adăugat: “Nu înțeleg totuși de ce nu se convoacă noi adunări… Starea de spirit seamănă deci cu vremea, codul portocaliu spre roșu. Blocaj total, murmur de revoltă. Totuși, raportat la demnitatea și statutul magistraților, ar trebui ca măsurile de protest să se transforme în ceva de tip japonez, cu reluarea completă a activității. Este halucinant ca un serviciu public elementar al statului de drept să nu existe. Nici dacă am fi în război nu s-ar fi ajuns aici.”

Efecte pe termen lung: întârzieri de 8 luni

Cuculis a estimat consecințele: “Efectele protestului cred că vor amâna judecarea cauzelor cel puțin opt luni de zile.”

Dorin a detaliat implicațiile: “Termenele vor fi majoritatea în primele luni ale lui 2026, asta pentru că luna decembrie este luna vacanței de iarnă și începând cu 10 decembrie nu prea se fixau ședințe de judecată decât extremis causa, iar luna noiembrie deja are termene fixate. Efectele vor fi dezastruoase pentru noi, avocații: ni se vor suprapune termene de judecată la diferite instanțe, vom depune cerere de a ni se lăsa cauzele la a doua strigare, ne vom ajuta între noi cu supliniri/substituiri. Vom avea două-trei luni de foc până lucrurile vor reveni la normal.”

Impact financiar asupra avocaților

Dorin a evidențiat și consecințele financiare: “Peste toate astea, onorariile fixate per termen de judecată nu s-au mai încasat, onorariile fixate pe rate nu s-au mai încasat, clienții neplătind, pentru că e suspendat procesul… Și el cu partea lui de dreptate, și noi cu partea noastră de datorii la cabinet. Dar sperăm să treacă cât mai repede și acest ciclon și să se reașeze lucrurile pe făgașul lor firesc. Rămânem cu speranța, că dreptatea este momentan suspendată.”

Afectarea dreptului la un proces echitabil

Greva magistraților ridică semne de întrebare grave cu privire la respectarea dreptului constituțional la un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Dorin a subliniat: “Greva magistraților face ca aceste dosare care au avut, majoritatea, un singur termen de judecată în anul 2025 să aibă următorul termen de judecată în anul 2026. Tergiversarea aceasta lezează în mod grav dreptul justițiabilului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, să nu mai spun că afectează direct mai ales procesele de pretenții/creanțe/executări, procese în care curg penalități pe zi de întârziere, dobânzi legale, despăgubiri etc.”

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

70% dintre francezi cer demisia lui Macron pe fondul crizei politice și economice

Criza politică din Franța s-a adâncit semnificativ după demisia-surpriză...

Raluca Turcan își ceartă colegii liberali pe Facebook pentru că nu-l apără pe Ilie Bolojan de atacurile PSD

Raluca Turcan  a scris, într-o postare pe Facebook, că...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine