PNL și PSD în conflict pe tema reducerii posturilor din primării. Reforma adminstrativă e incertă

Reforma administrativă pe care coaliția de guvernare încearcă să o implementeze rămâne blocată, în ciuda mai multor ședințe cu partidele. Potrivit surselor participante la discuții, negocierile s-au împotmolit în jurul ideii de a tăia 10% din numărul de angajați din primării, un obiectiv cu care toate părțile sunt de acord, însă rămâne disputa asupra modului de aplicare a acestor reduceri.

Premierul Ilie Bolojan susține că sunt primării și consilii județene care nu trebuie să facă reduceri, „au administrat mai bine banii”, în timp ce altele trebuie să reducă personalul. El insistă că reforma este incompletă fără aceste tăieri, care vor corecta inechitățile existente.

PSD propune ca reducerea cheltuielilor să se facă prin deciziile primarilor și miniștrilor, indiferent dacă se vor da afară angajați sau vor fi diminuate salariile, dar cu un plafon de maximum 20% pentru concedieri în fiecare primărie, transmite B1TV.

Discuțiile privind reforma au mai fost amânate, iar PSD dorește să introducă reformele administrative în contextul pachetului propriu de relansare economică, motiv pentru care negocierile privind reforma locală au fost amânate până după finalizarea acestui pachet.

Coaliția de guvernare a ajuns într-un impas cu privire la reforma administrației publice locale și centrale, iar cei din PSD și PNL/USR nu au găsit încă o poziție comună asupra metodologiei și impactului măsurilor propuse.

Premierul Bolojan spune că reducerea personalului este necesară pentru a nu consuma întreaga creștere a veniturilor către salarii și pentru a permite continuarea investițiilor finanțate din fondurile europene.

În ultimele ședințe s-a convenit ca Ordonanța 52, care reglementează procedurile administrative pentru cheltuielile primăriilor, să fie modificată pentru a reduce birocrația și a facilita achizițiile viitoare.

Ultimele știri

Primul test în guvernarea Niculescu. Scăderea taxelor a picat în Senat: pragul de 8% pentru dividende s-a lovit de o „majoritate de abținere”

Senatul a respins reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 8%, proiect inițiat de AUR și blocat prin abținerea PSD, UDMR și USR.

Rareș Bogdan atacă dur conducerea PNL. Îl acuză pe Bolojan că a transformat partidul într-un „USR 2”

Rareș Bogdan îl acuză pe Ilie Bolojan că a dus PNL în opoziție și l-a transformat într-un „USR 2”.

Nicușor Dan îl susține pe Trump în privința apărării NATO. „Rusia nu e pregătită să negocieze”, spune președintele într-un interviu din presa americană

Nicușor Dan a vorbit la Newsmax despre pacea cu Rusia, sancțiuni și apărarea NATO, susținând poziția lui Donald Trump.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine