Ciprian Ciucu îi dă o replică lui Cătălin Drulă: „Ce vină am eu că este el pe locul 4?” / „Eu sunt în competiție cu Daniel Băluță, ca să fie foarte clar”

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat joi seară la Antena 3 că este „dezamăgit” de modul „extrem de nepoliticos” în care a vorbit Cătălin Drulă, contracandidatul său de la USR, după apariția sondajului INSCOP.

Sondajul a fost publicat joi și îl plasează în fruntea cursei electorale din București pe Ciprian Ciucu, cu un scor de 27,1%. Cătălin Drulă, aflat 4 cu 11,6%, a avut o reacție vehementă după apariția sondajului, acuzându-l pe contracandidatul său liberal că încearcă să manipuleze electoratul cu cercetări sociologice.

„Nu înțeleg de ce s-a supărat pe mine, pentru că nu este un sondaj al Partidului Național Liberal. (…). Noi, întotdeauna când am comandat un sondaj, l-am pus «la comanda PNL» – și avem două, care sunt destul de asemănătoare cu acesta, care au fost comandate în ultimele două luni de zile. Deci nu înțeleg de ce m-a luat pe mine la țintă, adică aici chiar nu pot să înțeleg. E bine că n-am reacționat imediat, că tendința era să escaladez puțin această discuție”, a declarat Ciprian Ciucu joi seară la Antena 3.

Candidatul PNL susține că nu are „nicio legătură” cu INSCOP Research și nici cu acest sondaj.

„Partidul meu a greșit în trecut cu sondajele. S-au publicat diverse sondaje. De când a venit Ilie Bolojan președintele partidului, noi nu mințim cu sondaje. Această practică este din domeniul trecutului, pentru că este vorba despre credibilitatea noastră pe termen lung. Lucrăm de obicei cu acele case ale căror rezultate au fost confirmate cât de cât de alegeri”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

Ultimele știri

Prima reacție a lui Dumitru Chisăliță, propus ministru al Energiei. „Este o victorie pentru România”

Dumitru Chisăliță a confirmat că va prelua portofoliul Energiei ca independent, în Guvernul propus de Luca Niculescu.

Guvernul Niculescu vrea să comaseze 429 de comune mici. ANAF și Vama ar putea deveni o singură instituție

Programul Guvernului Niculescu propune comasarea voluntară a 429 de UAT-uri mici și unificarea ANAF cu Vama.

Guvernul Niculescu renunță la impozitul pe cifra de afaceri. Ce pune în loc

Guvernul Niculescu elimină impozitul pe cifra de afaceri din 2027 și introduce o taxă de exit pentru companiile care își mută activele în alte state.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine