miercuri, noiembrie 26, 2025
2.9 C
București

CV-ul lui Moșteanu, explicat chiar de el. Cum s-a apucat de multe și a terminat puține

Controversele legate de trecutul academic al ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, au readus în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme pentru un demnitar: corectitudinea propriului CV.

Ministrul a explicat într-o intervenție la Digi24 că a avut un parcurs profesional atipic, caracterizat prin întreruperi cauzate de necesitatea de a munci, și nu din dorința de a cosmetiza realitatea, arată ziare.com.

Conform CV-ului său, Moșteanu a fost student la Facultatea de Automatică din cadrul Universității Politehnica București în perioada 1992–1995, însă nu a terminat studiile, întrerupând în anul al treilea pentru a se angaja. El a afirmat că a început să muncească în Austria și ulterior a intrat în industria marketingului și comunicării. În plus, a urmat Facultatea de Management la Universitatea Bioterra între 1996 și 1999, diplomă obținută însă abia în 2015, iar în 2018–2020 a finalizat un program de masterat în Filosofie, Politică și Economie la Universitatea din București.

Ionuț Moșteanu a recunoscut o neconcordanță privind specializarea „roboți industriali”, care nu a existat în cadrul Facultății de Automatică, menționând că aceasta aparține unei alte facultăți din UPB. De asemenea, el a explicat că lipsa finalizării studiilor și obținerea târzie a diplomei a fost și datorată unor obstacole administrative și interesului crescut de a-și consolida pregătirea odată cu intrarea în politică.

„Toată viața am tot învățat”

„Toată viața am tot învățat – și când am fost în publicitate am făcut diverse cursuri și cursuri de marketing. Am intrat în politică și un amic, pot să zic, influencer destul de cunoscut, Valeriu Nicolae, la început, pe vremea aia, ne-a lăsat de înțeles, de fapt, o realitate crudă că nu știam mai nimic despre politică. Noi eram veniți din diverse joburi private. În 2017 ne trezisem în Parlament, cumva nepregătiți pentru cariera asta și Valeriu, discutând cu el, ne mai dădea de citit și una și alta, și de la interacțiunile cu Valeriu, am zis hai să-mi fundamentez un pic discuțiile astea pe ceva solid și m-am dus și am făcut un master la Universitatea din București, Facultatea de Politică, filozofie și economie în engleză. Mai am de dat și acolo dizertația”, a spus Moșteanu.

Referitor la scutirea de la serviciul militar obligatoriu, ministrul a precizat că, fiind student și prin întreruperea repetată a cursurilor, obligația sa nu s-a activat, iar serviciul obligatoriu a fost eliminat în 2007 înainte să finalizeze studiile.

Universitatea Politehnica București a confirmat oficial că Moșteanu a fost student la Facultatea de Automatică și Calculatoare în perioada 1992–1998, dar nu a susținut examenul de finalizare, nefiind absolvent.

Astfel, parcursul academic al ministrului Moșteanu este caracterizat printr-un început la Politehnică fără finalizare, o diplomă obținută mai târziu la Bioterra și un masterat în filosofie și științe politice.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine