Moțiune de cenzură împotriva Guvernului, opoziția anunță că a strâns semnăturile. Grindeanu spune ce vor face parlamentarii PSD

Opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, care ar urma să fie depusă vineri, 5 decembrie. Anunțul a fost făcut de senatorul grupului Pace – Întâi România, Ninel Peia, care precizează că au fost strânse deja 119 semnături. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că parlamentarii PSD nu o vor vota.

Ninel Peia a declarat că moţiunea de cenzură intitulată „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR” a strâns deja 119 semnături şi este susţinută şi de grupul parlamentar AUR. Aceasta va fi depusă vineri, la ora 12.00. Deputatul Victor Ponta a anunţat pe Facebook că a semnat deja moţiunea de cenzură. „Am semnat ieri, la Parlament, cu toată convingerea, Moţiunea parlamentarilor neafiliaţi intitulată „România nu este de vânzare – un guvern fără USR”! Este vorba despre o iniţiativă a peste 22 de parlamentari care înţeleg pericolul la adresa României reprezentat de acapararea Statului (Externe, Apărare, Economie, Mediu, Radioul Public, companiile la care Statul este acţionar) de către gruparea numită USR – o grupare controlată şi dirijată de forţe externe şi care acţionează împotriva interesului naţional”, spune Ponta pe Facebook. Întrebat despre această moțiune de jurnaliști, la Parlament, Sorin Grindeanu a spus că nu crede că parlamentarii PSD vor vota moţiunea şi că nimic nu s-a schimbat în ultimele şase luni, de când social-democraţii au intrat la guvernare.

„În momentul în care eşti la guvernare, am luat o hotărâre cum ia orice partid serios în forurile de conducere. PSD are această hotărâre luată în urmă cu aproximativ 6 luni, aproape 5.000 de colegi au votat, am hotărât cu toţii să facem parte din această coaliţie. Nu s-a schimbat nimic, n-am convocat absolut nimic”, a declarat Grindeanu. El a adăugat că Victor Ponta, care a semnat moţiunea de cenzură, are un statut aparte, pentru că nu mai este membru PSD. „În primul rând, nu discut supoziţii Nu cred că se va întâmpla acest lucru. (…) Victor Ponta are un statut aparte, nu mai e membru de partid, e dreptul domniei sale. Aceste alegeri provoacă tensiuni în cadrul coaliţiei. Duminică avem alegeri, o să vedem. Eu nu cred acest lucru (că parlamentarii PSD vot vota – n.r.) şi nu ni se pare o temă. (…) În acest moment, nici măcar nu e depusă această moţiune. Probabil se va lua o decizie în cadrul coaliţiei dacă se va ajunge să se depună această moţiune”, a transmis liderul PSD.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Cu cât ar putea crește factura de gaze în 2026, din primăvară, când expiră plafonarea prețurilor

Preşedintelui Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu...

Donald Trump a ațipit la o ședință maraton a cabinetului. Chiar și așa, nu îl întrece pe Biden

Președintele american Donald Trump a adormit de mai multe...

Alexandru Rogobete, reacție în criza apei de la Paltinu: cinci spitale fără apă, s-au blocat paturi la București

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), a anunțat că cinci...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine