Prefectura Constanța a emis ordinul de încetare a mandatului primarului din Cernavodă, Liviu Negoiță. Decizia vine după condamnarea sa la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Până la alegerile anticipate, atribuțiile vor fi preluate de viceprimar.
Prefectura Constanța a anunțat joi, 15 ianuarie, că mandatul primarului Liviu Negoiță a încetat de drept. Acesta a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Ordinul a fost emis în urma deciziei Curții de Apel Constanța.
„Având în vedere referatul secretarului general al U.A.T. Cernavodă, decizia penală definitivă nr. 16/13.01.2026 a Curții de Apel Constanța și prevederile (…) privind Codul Administrativ, astăzi a fost emis Ordinul de prefect nr. 31/15.01.2026 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al orașului Cernavodă al domnului Negoiță Liviu Cristian”, a transmis Instituția Prefectului – Județul Constanța, conform Agerpres.
Până la organizarea alegerilor locale anticipate, atribuțiile de primar vor fi preluate temporar de viceprimar.
Curtea de Apel Constanța a respins, pe 13 ianuarie 2026, contestația formulată de Liviu Negoiță împotriva sentinței Tribunalului Constanța, menținând condamnarea la patru ani de închisoare cu executare. Decizia instanței este definitivă.
Dosarul în care a fost condamnat Liviu Negoiță se referă la plata nelegală a peste 9,3 milioane de lei către un club sportiv. Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie 2017 – august 2019, Liviu Negoiță, în calitate de primar al orașului Cernavodă, ar fi aprobat, cu încălcarea legii, 33 de ordonanțări de plată, prin care s-a dispus achitarea sumei totale de 9.307.790 de lei.
În februarie 2025, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe edil la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată, sentință rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Apel Constanța.