miercuri, septembrie 2, 2026
24.3 C
București

Restricții majore pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse. Cât timp va fi traficul închis pentru lucrări

Șoferii care plănuiesc să călătorească în Bulgaria trebuie să își modifice planurile. Circulația pe Podul Prieteniei va fi restricționată între 4 și 5 iunie din cauza lucrărilor de reabilitare.

Traficul rutier pe Podul Prieteniei dintre Giurgiu și Ruse va fi restricționat în perioada 4-5 iunie, conform Centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române.

Pe 4 iunie, între orele 09:00 și 21:00, circulația va fi complet închisă pentru toate vehiculele. Ulterior, între 4 iunie, ora 21:00, și 5 iunie, ora 09:00, vor putea circula doar autovehiculele cu masa totală maximă autorizată sub 3,5 tone.

Centrul Infotrafic a transmis că “în perioada 04 – 05 iunie a.c., circulația rutieră va fi restricționată de către autoritățile bulgare pe Podul Prieteniei România – Bulgaria, între Giurgiu și Ruse, pe ambele sensuri de mers”.

Decizia de restricționare a traficului a fost luată de autoritățile bulgare pentru a continua lucrările de reabilitare a podului.

Poliția Română a precizat că măsura este necesară pentru “executarea lucrărilor de asfaltare pe sensul către România și pentru turnarea betonului la rosturile de dilatație dintre secțiunile reparate ale podului”.

Pentru a evita blocajele, Centrul Infotrafic recomandă folosirea altor puncte de trecere a frontierei.

Șoferii sunt sfătuiți să se informeze în avans și să își planifice traseele conform noilor restricții pentru a evita întârzierile la frontieră.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine