Premierul desemnat Luca Niculescu anunță că programul de guvernare aflat în lucru va viza creșterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. El a precizat, de asemenea, că pensiile vor fi indexate și că va relua discuțiile pentru legea salarizării unitare.
Luca Niculescu a transmis, într-o postare pe Facebook, că echipa sa lucrează intens la finalizarea programului de guvernare. Potrivit acestuia, pachetul de măsuri va fi orientat spre relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare şi susţinerea celor care au fost cel mai mult afectaţi de creşterea preţurilor şi de ajustarea fiscal-bugetară.
Premierul desemnat a explicat că una dintre țintele programului este identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflaţiei şi ale costului vieţii. Ne dorim ca efortul de consolidare fiscală să fie însoţit de măsuri de solidaritate şi sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie, precizează el.
Indexarea pensiilor, anunțată la Digi24
Declarațiile de pe Facebook vin după un interviu acordat la Digi24, în care Niculescu a fost întrebat ce se va întâmpla cu pensiile şi salariile în 2027. Pot să spun cu un grad mare de siguranţă, sau a faptului că nu mă înşel, că va exista o indexare a pensiilor, a răspuns el.
Tot sâmbătă, premierul desemnat a mai spus că va relua discuţiile pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare. Scopul, potrivit lui Niculescu, este construirea unui sistem mai echitabil şi predictibil, cu un calendar de aplicare adaptat posibilităţilor bugetare.
El a subliniat că toate aceste măsuri vor fi construite prin dialog transparent cu sindicatele, patronatele şi partenerii politici, având în vedere atât nevoia de a proteja veniturile românilor, cât şi responsabilitatea de a continua reducerea deficitului şi de a asigura stabilitatea financiară a ţării.
Niciun alt plan, în afară de formarea guvernului
Întrebat dacă ia în calcul varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinetului și a programului de guvernare, Niculescu a răspuns ferm. Când accept o provocare, este până la capăt. Nici nu mă gândesc la aşa ceva, a declarat Luca Niculescu, vineri seară, la Digi24.
Întrebat suplimentar dacă va depune în Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri indiferent de situația susținerii parlamentare, premierul desemnat a nuanțat răspunsul. Nu, asta nu am spus. Am spus că nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuţiile pentru formarea guvernului. Cum nu exclud nici o variantă de guvern. Deci vom vedea la momentul potrivit, a mai spus el.
Luca Niculescu s-a întâlnit joi cu liderii PSD, PNL şi UDMR pentru consultări privind formarea guvernului. Luni, acesta va purta discuţii şi cu reprezentanţii USR, ai Minorităţilor Naţionale, ai PACE şi ai UPR.
