Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit cu grupul minorităților naționale din Parlament și a obținut sprijinul acestora pentru votul de învestitură. Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a anunțat că parlamentarii minorităților îl vor susține deschis pe Niculescu, nu prin vot liber, ca în trecut.
Luca Niculescu a discutat cu reprezentanții grupului minorităților naționale din Parlament. La finalul întâlnirii, liderul grupului, Varujan Pambuccian, a confirmat că aceștia îl vor vota pe premierul desemnat.
Niculescu a precizat că discuția a atins și subiecte generale, legate de bunăstarea cetățenilor, pe care le consideră scopul final al oricărei politici. El a atras atenția asupra scăderii nivelului de trai din ultima perioadă și a cerut măsuri concrete, nu discursuri. „Nivelul de trai a fost foarte mult deteriorat în ultima perioadă și trebuie să venim cu soluții reale, nu cu povești, despre cum putem să îmbunătățim din nou viața oamenilor”, a spus premierul desemnat.
Discuții cu liderii partidelor
Niculescu a precizat că își dorește un consens mai larg, dincolo de votul minorităților naționale. El a spus că poartă în continuare discuții cu liderii partidelor politice, pe care încă nu le-a finalizat, dar speră ca și aceștia să voteze alături de el.
„Ne dorim să existe un acord între partidele politice. Am vorbit şi cu domnul Pambuccian şi grupul minorităţilor naţionale va participa la acest acord”, a declarat Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale din Parlament.
Premierul desemnat a mai spus că intenționează să organizeze o întâlnire comună între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, pentru ca cei doi să discute direct, la aceeași masă.
Pambuccian: sprijin deschis, nu vot liber
Varujan Pambuccian a explicat că, spre deosebire de alte situații, de această dată grupul minorităților naționale nu va mai lăsa parlamentarii să voteze după propria conștiință. „Pe mine nu m-ați mai văzut ieșind alături de ceilalți candidați la funcția de prim-ministru. Cred că avem un candidat cu șanse reale de a face o treabă foarte bună și îl sprijinim. Veți vedea că va avea sprijinul nostru deschis. Nu vom mai merge pe formula de «free vote» de data aceasta, deci va avea un sprijin deschis din partea noastră”, a spus Pambuccian.
Întrebat dacă susținerea grupului va continua și după învestirea Guvernului, liderul minorităților naționale a spus că nu se mai poate merge „orbește, cu oiștea-n gard”. El a pus o singură condiție pentru menținerea sprijinului.
„Cu o singură condiție: măsurile să schimbe în bine, în cel mai scurt timp posibil, viața oamenilor. Pentru că, dacă noi continuăm cu deteriorarea nivelului de trai al oamenilor, cu deteriorarea economiei, cu mersul acesta, orbește, cu oiștea-n gard, nu vom reuși să facem nimic”, a adăugat Pambuccian.
