Agricultura europeană este reglementată de peste 50.000 de cerințe, iar raportările duplicate și inspecțiile repetate sporesc povara administrativă a fermierilor. Un studiu susținut de Comisia Europeană arată că problema nu stă doar în numărul regulilor, ci în felul în care acestea sunt aplicate.
Pentru România, unde subvențiile depind de respectarea Politicii Agricole Comune, o simplificare ar însemna mai puțin timp și mai puține resurse pierdute cu birocrația.
Un studiu realizat de EU CAP Network a analizat modul în care Politica Agricolă Comună (PAC) se intersectează cu legislația națională și cu alte reglementări europene din statele membre. Cercetătorii au descoperit seturi multiple de reguli cu obiective similare, care ajung să creeze sarcini suplimentare pentru fermieri atunci când mai multe instituții cer aceleași date prin sisteme separate.
Pentru acest raport au fost realizate 128 de interviuri și 12 studii de caz în Cehia, Germania, Franța, Italia, Portugalia și Slovacia. Concluzia cercetătorilor este că o colaborare mai bună între autorități ar reduce birocrația mai eficient decât modificarea regulilor în sine.
Peste 50.000 de cerințe, repartizate inegal
Studiul a identificat mai mult de 50.000 de cerințe legate de programele de sprijin agricol, protecția mediului, sănătatea animalelor și alte activități din domeniu. Italia a înregistrat cel mai mare număr de cerințe, urmată de Portugalia, Spania și Franța. Totalul nu arată însă câte obligații revin fiecărui fermier în parte, numărul acestora variind în funcție de țară, tipul fermei și participarea la schemele de sprijin. Diferențele dintre state provin în special din programele opționale, nu din cerințele legale de bază.
Lipsa de coordonare între instituțiile publice este un alt punct sensibil semnalat în raport. În anumite țări, fermierii trebuie să trimită informații similare către instituții diferite, uneori prin platforme online separate. În Slovacia, crescătorii de animale pot fi nevoiți să raporteze mișcările animalelor și alte date către mai multe autorități, chiar dacă o parte importantă a acestor informații există deja în bazele de date naționale.
Un exemplu similar vine din Franța, unde viticultorii au declarat că raportează aceleași date despre viile lor de trei ori: pentru subvențiile europene, pentru programele naționale și pentru certificări. Unii dintre ei au semnalat și situații în care agenții diferite au controlat aceeași podgorie la interval scurt de timp, deși verificau aspecte distincte, dar conexe.
Termene care se bat cap în cap
Raportul descrie și cazuri în care fermierii trebuie să respecte termene diferite pentru obligații asemănătoare. În Cehia, unele cerințe naționale privind raportarea utilizării pesticidelor stabilesc un termen de șapte zile, însă anumite prevederi ale PAC impun doar cinci zile. Astfel de neconcordanțe pot duce la erori administrative și pot expune fermierii riscului de amenzi, chiar și atunci când nu greșesc intenționat.
În Franța, unele termene-limită se suprapun peste cele mai aglomerate perioade din calendarul agricol, inclusiv sezonul de însămânțări. Autorii studiului recomandă mai multă flexibilitate, astfel încât fermierii să își poată respecta obligațiile administrative fără să-și întrerupă activitatea pe teren.
Clasificările și evidențele incompatibile ridică probleme suplimentare. În Franța, același curs de apă poate fi clasificat diferit în sistemele agricole față de cele de mediu. În Italia, neconcordanțele dintre evidențele viticole și bazele de date pentru subvenții pot întârzia sau chiar bloca cererile de sprijin.
Raportul atrage atenția și asupra unor situații în care cerințele legale trimit fermierii în direcții opuse. Măsurile de urgență pentru combaterea bolilor plantelor pot impune, de pildă, utilizarea pesticidelor, în timp ce schemele voluntare de protecție a mediului îi încurajează pe fermieri să reducă substanțele chimice.
Soluții propuse: date partajate, inspecții coordonate
Echipa de cercetare propune mai multe măsuri menite să reducă sarcina administrativă: posibilitatea ca fermierii să transmită informațiile o singură dată, un schimb de date mai bun între autorități și o coordonare mai eficientă a inspecțiilor. Autorii recomandă, de asemenea, instrucțiuni clare, formulare online simplificate și proceduri mai puțin complicate. Astfel de schimbări ar putea ajuta în special fermele mici, care au resurse limitate pentru gestionarea cerințelor complexe sau pentru angajarea unor specialiști.
Studiul nu oferă însă o estimare a timpului sau a banilor pe care fermierii i-ar putea economisi prin aplicarea acestor măsuri. Raportul mai avertizează că sistemele digitale care nu comunică între ele pot genera muncă suplimentară, în loc să reducă volumul de activitate administrativă. Documentul face parte dintr-o inițiativă mai amplă de simplificare a Politicii Agricole Comune și de adaptare a acesteia la nevoile fermierilor. În loc să ceară eliminarea regulilor generale, autorii susțin că autoritățile ar trebui să se concentreze pe modul în care acestea sunt aplicate și controlate.
