Nicușor Dan își amintește cât câștiga la Institutul de Matematică. Noi, românii, „am evoluat și trebuie să fim mândri”

Președintele Nicușor Dan a vorbit, la Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni, despre nevoia țării de a folosi experiența tinerilor din diaspora. Șeful statului a făcut o comparație între România de acum 26 de ani, când câștiga „100 de dolari” la Institutul de Matematică, și țara de astăzi, membră NATO și UE. El a cerut ca discuțiile din cadrul forumului să se transforme în proiecte concrete, cu termene și obiective clare.

Evenimentul a avut loc vineri, 23 octombrie, iar Nicușor Dan a deschis discursul cu o notă de nostalgie. „E o onoare să fiu azi cu dumneavoastră aici și puțină nostalgie față de acum 26 de ani. În primul rând vreau să felicit organizatorii, pentru că tot timpul e greu să organizez și vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru disponibilitatea de a participa la aceste discuții, pentru că e important să reflectăm împreună la viitor”, a afirmat președintele.

Șeful statului a povestit că, în urmă cu 26 de ani, a fost el însuși coorganizator al unui eveniment similar, din partea unui ONG. A precizat atunci rolurile celor implicați: „Sandra Pralong era șeful organizării și domnul președinte Constantinescu oferea cadrul și locația pentru acest eveniment, întâlnirea tinerilor din România cu cei plecați la studii și mă bucur că lucrul ăsta se întâmplă în continuare”.

Comparație între România de atunci și cea de acum

Nicușor Dan a insistat pe ideea că țara a cunoscut transformări majore în ultimele decenii, chiar dacă românii au tendința de a se critica excesiv. „Primul lucru pe care vreau să-l spun este că s-au schimbat multe de atunci, pentru că nouă ne place mult să ne autocriticăm, numai că dacă facem o comparație între ce era România atunci și ce este România acum, o să vedem schimbări esențiale”, a declarat președintele.

Printre argumentele folosite de șeful statului s-au numărat statutul de membru NATO și UE, dar și evoluția economică a țării. Președintele a amintit că PIB-ul românesc a urcat de la 100 de miliarde la aproape 400 de miliarde, context în care a dezvăluit și salariul pe care îl avea el însuși cu 26 de ani în urmă.

„Faptul că suntem în Uniunea Europeană și în NATO, faptul că PIB-ul nu mai este 100 de miliarde, este spre 400 de miliarde, faptul că, îmi permiteți, aveam un salariu de 100 de dolari la Institutul de Matematică, nu mai suntem acolo. Și asta înseamnă că noi toți ca societate, și includ aici și pe românii care trăiesc afară, am evoluat și trebuie să fim mândri de această evoluție și, evident, fără să băgăm sub preș toate neajunsurile pe care încă le avem”, a afirmat Nicușor Dan.

Apel către românii din diaspora

Președintele a subliniat că România poate beneficia de pe urma experienței acumulate de cei care au ales să studieze sau să locuiască în alte țări. „Evident, România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în afară. Evident că există dorință, disponibilitate din toate părțile. Întrebarea fundamentală este cum vom reuși să colaborăm, pentru că avem experiența multor idei foarte frumoase, disponibilitate deplină și rezultate mai puține”, a declarat președintele.

Pornind de la această observație, Nicușor Dan le-a cerut participanților să orienteze discuțiile forumului spre soluții aplicabile, cu termene asumate. „Deci, dacă îmi permiteți o sugestie, înspre asta aș orienta discuțiile, cum putem să facem un proiect cu un calendar, cu obiective realiste și cu cele realiste către autoritățile publice”, a spus el.

Șeful statului a recunoscut totuși că lipsa de timp rămâne un obstacol frecvent în transformarea intențiilor în rezultate. „Toată disponibilitatea din partea noastră, numai că din când în când lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sunt amânate până când le rezolvăm pe cele curente care ne ocupă tot timpul”, a mai spus Nicușor Dan.

Ultimele știri

Muncitori români, exploatați în agricultura italiană. Li se cereau 100 de euro pentru o pătură și plăteau taxă ca să meargă la cumpărături

Anchetă în Italia privind exploatarea a 84 de muncitori, printre care și români: ore suplimentare neplătite și taxe pentru pătură, pernă și cumpărături.

Cinema City refuză un documentar despre Gaza. Se cere boicotarea mall-urilor care au acționariat israelian

Cinema City a refuzat să difuzeze un documentar despre Gaza. Pe Reddit, unii cer boicotarea mall-urilor, alții consideră reacțiile exagerate.

Olguța Vasilescu respinge calendarul taxelor pe proprietăți. Noul impozit la valoarea de piață nu poate intra în vigoare din 2027

Olguța Vasilescu susține că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu poate fi aplicată din 2027, invocând lipsa aplicației E-proprietate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine