Născut la Brăila, Andrei George Ionescu este un tânăr politician, despre care putem spune că nu a pierdut deloc timpul.
În 2016 George Andrei Ionescu a candidat, pe listele Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru un loc în Camera Deputaților. Nu a intrat în Parlament. A reușit să intre în Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Potrivit celei mai recente declarații de avere, Ionescu Andrei George are o situație materială modestă. El deține trei terenuri intravilane cu suprafața totală de 184 de mp și o boxă de circa 10 mp în orașul Chitila. Toate au fost achiziționate în anul 2015.
În ceea ce privește veniturile obținute, Andrei Ionescu a câștigat, în 2017, 10.000 de lei din indemnizația de consilier general. Alți 48.000 de lei i-a încasat ca director executiv al SC Avimi Serv SRL.
George Ionescu este angajatul părinților săi, deoarece compania respectivă a fost înființată în 2006 de Victoria și Mihail Romy Ionescu. În 2017, la capitolul „Obiect de activitate” cei doi au adăugat lucrări de construcție a drumurilor și autostrăzilor.
Potrivit declarației de interese, George Andrei Ionescu este asociat și administrator al firmei Anioest Consult SRL. Politicianul este și membru în Asociația Generală a Acționarilor a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară București-Ilfov. Ionescu George Andrei este și prim-vicepreședinte al PMP sector 1.
Afacerile cu statul…
În declarația de interese, Ionescu Andrei a enumerat nu mai puțin de opt contracte cu diferite instituții de stat. Primăria Isaccea, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Societatea Națională a Sării – SALROM se regăsesc pe listă. Valoarea acestor contracte (toate fiind semnate după ce Ionescu Andrei George a ocupat postul de consilier general al Capitalei) este de aproape 600.000 de lei fără TVA.
În declarația de interese depusă în 2017, numărul contractelor derulate de SC Avimi Serv SRL cu instituții ale statului era de 17. Cele mai multe dintre acestea sunt încheiate după confirmarea directorului general în funcția de consilier general al Capitalei.
Firma stă foarte bine și la capitolul rulaj, care a explodat după intrarea în politică a fiului celor doi acționari. Potrivit site-ului Ministerului de Finanțe, în 2017 Avimi Serv SRL a înregistrat o cifră de afaceri netă de aproape 23 de milioane de lei. Compania a raportat un profit de peste 800.000 de lei.
…ajută rulajul
În 2016, anul în care George Andrei Ionescu a debutat pe scena politică, compania a declarat o cifră de afaceri netă de circa 20 de milioane de lei. Firma a realizat și un profit de puțin peste 400.000 de lei. În 2013, fără susținători politici, firma a înregistrat o cifră de afaceri de opt milioane lei.
Anioest Consult SRL a fost înființată în anul 2009 de Ionescu Andrei George și mama acestuia, Ionescu Victoria. Firma are domeniile principale de activitate consultanță în managament și consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării.
În 2018, Victoria Ionescu a fost numită administrator al acestei firme. În ceea ce privește activitatea firmei, au funcționat aceleași principii. În 2017, Anioest Consult a raportat un profit de puțin peste 400.000 de lei la un rulaj de aproape două milioane de lei. În 2015, profitul a fost de circa trei mii de lei, iar cifra de afaceri netă a depășit patru mii de lei.
În perioada 2014 – 2016, Ionescu George a deținut integral și firma SC EPP Legal Adviser SRL, care nu a avut însă o activitate relevantă.