marți, august 4, 2026
33.4 C
București

Studiile clinice pe hidroxiclorochină se reiau, a stabilit Organizația Mondială a Sănătății, pentru că nu sunt suficiente date că ar fi nociv

Studiile clinice pe hidroxiclorochină vor fi reluate la nouă zile după ce acestea au fost suspendate. Organizația Mondială a Sănătății a dispus reluarea cercetărilor medicale pe efectul acestui medicament asupra persoanelor infectate cu coronavirus.

Studiile clinice au fost suspendate în urma publicării unui studiu în revistă medicală The Lancet, care arăta că substanța ar favoriza în anumite cazuri decesul.

După analiza „datelor disponibile privind mortalitatea”, membrii Comitetului de securitate şi monitorizare au estimat „că nu există niciun motiv pentru a modifica protocolul” studiilor clinice, a anunţat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Directorul OMS a declarat de asemenea că este „extrem de îngrijorat” în legătură cu focarul de coronavirus din America Centrală şi de Sud, unde infecţiile s-au răspândit rapid, arată PsNews.

Prestigioasa revistă medicală The Lancet s-a distanţat miercuri de studiul controversat şi foarte criticat pe care l-a publicat cu privire la hidroxiclorochină şi a recunoscut într-un avertisment formal că asupra subiectului acestui studiu planează „întrebări importante”.

Publicarea studiului în cauză a avut efecte imediate în întreaga lume, ducând la întreruperea studiilor clinice desfăşurate în diverse părţi ale lumii asupra hidroxiclorochinei. Autorii studiului au concluzionat că acest medicament folosit de foarte mult timp împotriva malariei nu este benefic pentru bolnavii de COVID-19 spitalizaţi şi că ar putea chiar să le facă rău.

Imediat după apariţia sa, numeroşi cercetători din întreaga lume şi-au exprimat îndoielile cu privire la studiu, printre aceştia numărându-se chiar şi oameni de ştiinţă care aveau deja o poziţie sceptică faţă de folosirea hidroxiclorochinei împotriva COVID-19.

Într-o scrisoare deschisă publicată la 28 mai, zeci de oameni de ştiinţă au subliniat că analiza minuţioasă a acestui studiu publicat de Lancet „a ridicat îngrijorări cu privire la metodologia şi integritatea datelor folosite în studiu”.

Ultimele știri

Guvernul lui Ilie Bolojan, în impas după decizia CAB. PSD câștigă în instanță suspendarea a cinci hotărâri

Curtea de Apel București a suspendat cinci hotărâri ale...

Bolojan dă vina pe vacanțele românilor pentru scumpirea carburanților. Principala problemă la noi

Premierul demis Ilie Bolojan a detaliat motivele creșterii prețului...

ELCEN repune în funcțiune grupul de cogenerare de la CET Grozăvești. Măsura vine pe fondul stării de alertă energetică.

Electrocentrale București (ELCEN) a anunțat repornirea grupului de cogenerare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine