Protestele sindicaliștilor din Cartel Alfa au avut loc, luni dimineață, în fața Palatului Cotroceni. Aceştia acuză politica de austeritate în domeniul salarizării, blocarea modificării actualei legi a dialogului social şi politicile fiscale și de pensii ale Guvernului.
Peste 100 de persoane s-au strâns luni dimineață în fața sediului Administrației Prezidențiale. Protestatarii fac parte din mai multe organizații sindicale din București și din țară.
Doleanțele manifestanților sunt legate de asigurarea „unui salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă şi aplicarea corectă a legislaţiei”, după cum se arată într-o postare de pe Facebook a preşedintelui Cartel ALFA Caraş Severin, Marian Apostol.
Sindicaliștii Cartel Alfa au început protestele pe 14 ianuarie, iar luni vor merge în fața sediilor partidelor, precum și la Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii, relatează B1TV. Protestele sindicaliștilor vor continua și zilele următoare.
Prim-ministrul Florin Cîțu, pe 13 ianuarie, a anunțat creșterea salariului minim pe economie.
„Salariul minim va crește în 2021 cu 3%, așa cum v-am anunțat, peste rata inflației în 2020, deci și peste estimarea de rată de inflație în 2021, deci păstrând puterea de cumpărare a românilor”, a spus Florin Cîțu.
Klaus Iohannis: Măsura înghețării salariilor mi se pare una justă
Președintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că măsura înghețării salariilor în sistemul bugetar este corectă.
„Măsura înghețării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm, prin vaccinare și prin restricții, să terminăm această pandemie, această epidemie, la noi, însă trebuie să fim foarte conștienți de faptul că economia a suferit, economia s-a contractat. Concluzia este simplă, sunt mai puțini bani la buget! Concluzia evidentă: nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare – atenție, bugetare – în anul 2021, până când ieșim din criză economică. Este o concluzie simplă. Nu vorbim de austeritate, fiindcă nu se taie salariile, nu se taie pensiile, pensionarii rămân cu majorarea care a fost decisă în toamna anului trecut, însă, din păcate, cât e criză economică, nu putem să vorbim de majorări în zona bugetarilor. Asta este! Că sunt mulți nemulțumiți, și asta pot să înțeleg, oamenii s-au așteptat, după un an pandemic, cu multe sacrificii, să revină la normalitate și să crească salariile, însă lucrurile trebuie văzute așa cum sunt. Salariile vor putea să crească iarăși, pensiile vor putea să crească iarăși așa cum ieșim din criză economică și eu sunt convins că în cursul acestui an vom ieși din criza economică”, a spus Klaus Iohannis.