Raluca Turcan: Orice angajat din România va putea lucra până la 70 de ani dacă doreşte

Raluca Turcan anunță că orice angajat din România va putea să lucreze, fie în sistemul privat fie în sistemul public, până la vârsta de 70 de ani dacă doreşte.

Potrivit ministrului Raluca Turcan, vârsta de pensionare nu va fi modificată, însă, în baza unui proiect de act normativ, salariaţii vor avea oportunitatea de a continua să lucreze după împlinirea vârstei de pensionare, în baza unei cereri depuse la angajator.

Raluca Turcan: Orice angajat din România va putea lucra până la 70 de ani dacă doreşte

Raluca Turcan spune că persoanele care vor lucra în sistemul public nu vor putea cumula pensia cu salariul.

„Proiectul în sine de cumul pensie-salariu la stat are trei principii de bază. Cel mai important principiu este că un angajat în sistemul public sau un angajat în general va avea o oportunitate creată prin această lege de a opta, dacă vrea, să muncească până la 70 de ani. Vârsta de pensionare rămâne aceeaşi, însă creăm această oportunitate de a lucra, printr-o simplă hârtie înregistrată, ca o opţiune exprimată în scris, până la 70 de ani”, a afirmat Raluca Turcan.
„De asemenea, tot ca o oportunitate, cei care sunt astăzi în pensie şi vor să se reangajeze după vârsta de pensionare să poată să o facă, fără nicio problemă sau, dacă optează să se reangajeze, dar peste un an constată că nu îi mai place, nu vrea, nu poate, să poată să se pensioneze din nou. În materie de relaţie pensionar – sistem de ocupare vrem să existe această flexibilitate şi deschidere, până la urmă”, a spus Raluca Turcan.
„Dacă îţi place şi vrei să munceşti, să poţi să o faci, iar statul să nu intervină, să nu te blocheze. Al treilea principiu este cel al cumulului pensie cu salariul la stat prin care cei care optează să lucreze la stat să nu poată să aibă şi pensie de la stat, dar, atenţie, se referă doar la sistemul public”, a mai spus Raluca Turcan.
author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Senatul se reunește miercuri în sesiune extraordinară pentru modificarea pensiilor magistraților

Parlamentul întrerupe vacanța legislativă pentru a dezbate mai multe...

Legea ignorată de 20 de ani care ar putea economisi miliarde din bugetul de stat: 80 de localități ar trebui „retrogradate”

România menține artificial un aparat administrativ supradimensionat, ignorând de...

Percheziții DNA la primarul Mangaliei: Acuzațiile aduse lui Cristian Radu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins miercuri dimineață la domiciliul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine