Florin Cîțu, despre legea consumatorului: „Voi cere în Biroul Politic al PNL să pot să îmi asum eu răspunderea la Guvern pe această lege”

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că dacă Parlamentul nu va aproba într-o săptămână legea consumatorului vulnerabil, va solicita în Biroul Politic Naţional al PNL să-şi asume guvernul răspunderea pentru această lege.

„În perioada următoare trebuie să aprobăm legea consumatorului vulnerabil şi vă spun că dacă Parlamentul României nu o aprobă într-o săptămână, voi cere în Biroul Politic Naţional al PNL să pot să-mi asum eu răspunderea, de la Guvern, pentru această lege, pentru că văd că se tot ţin BPR-uri (Biroul Politic Reunit al Parlamentului – n.r.) pe la 11 noaptea, 12 noaptea, dar niciodată nu se ţin pentru legea consumatorului vulnerabil, se ţin pentru altceva”, a afirmat Florin Cîţu, potrivit Digi 24.

Florin Cîțu a spus luni că Guvernul are de aprobat și o ordonanţă care compensează o parte din facturile românilor.

„Avem de aprobat OUG care compensează o parte din facturile românilor. Suntem încă în pandemie, avem de gestionat această pandemie. Cum să fii ministrul sănătăţii şi să pleci în mijlocul pandemiei? Cum să ai alte ministere şi să laşi ţara fără guvern în acest moment şi să te asociezi cu AUR?”, a spus Florin Cîţu, referindu-se la retragerea miniştrilor USR PLUS din Guvern.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

AUR solicită demisia ministrului de Externe Oana Țoiu pentru „incapacitatea de a înțelege politica externă”

Deputatul AUR Cosmin Corendea a cerut public demisia ministrului...

Administrația Trump taie bugetul de securitate pentru Europa de Est, inclusiv pentru România

Administrația americană condusă de Donald Trump intenționează să reducă...

Ministrul Educației despre AI la teme: „Nu contează dacă ai lucrat singur sau cu AI”

Daniel David nu este împotriva folosirii inteligenței artificiale în...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine