George Simion anunță: România nu mai trebuie să finanțeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chișinău

România nu mai trebuie să finanțeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chișinău, spune liderul AUR, George Simion: „Nu facem decât să finanțăm separatism anti-românesc finanțând acea guvernare”.

„Basarabia e România. E un adevăr care trebuie spus și trebuie spus de fiecare dată. Scrie în Biblie: când oamenii vor tăcea, pietrele vor vorbi. De asta noi peste tot în țară am scris Băsarabia e România. Asta e un adevăr și adevărurile trebuie spuse tare și răspicat. Un alt adevăr pe care tot noi trebuie să îl spunem este că România nu mai trebuie să finanțeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chișinău. Mi-e drag de unii miniștri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanțăm separatism anti-românesc finanțând acea guvernare sau finanțându-l pe primarul Chișinăului, anti-românul Ion Ceban. Niciun leu pentru guvernul de la Chișinău”, afirmă George Simion, la Congresul AUR de la Alba Iulia.

De asemenea, el spune că România a alocat prea mulți bani pentru refugiații din Ucraina.

„S-au alocat prea multe fonduri pentru refugiații care au venit din Ucraina. Când mai mult de jumătate din țară sunt nu că refugiați de război, șase milioane au plecat din țară pentru că au fost retfugiați de război în timp de pace. Avem mai mult de jumătate din țară în sărăcie lucie. Trebuie ajutați. Da, din puținul nostru trebuie să împărțim cu toții. Noi suntem unioniști și-i vrem pe toți românii împreună. Știm să dăm, inclusiv celor care s-au retras din fața agresiunii ruse, cu asta toți suntem oameni și trebuie să vedem durerea celui de lângă noi, dar când guvernanții noștri de 30 de ani nu văd durerea noastră, te revolți, nu?”, încheie liderul AUR.

Guvernele României și Republicii Moldova au încheiat în februarie un acord privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro pentru R. Moldova.

Ultimele știri

Motorina va rămâne scumpă până în 2027. Agenția Internațională pentru Energie avertizează asupra unui deficit prelungit

AIE avertizează că motorina ar putea rămâne insuficientă pe piețele mondiale până în a doua jumătate a anului 2027, chiar dacă petrolul își revine.

AUR vrea să o excludă pe partenera lui Nicușor Dan din delegațiile oficiale. Mirabela Grădinaru nu are statut de soție

AUR propune interzicerea prin lege a participării Mirabelei Grădinaru, pe banii statului, la vizitele externe ale lui Nicușor Dan.

Luca Niculescu a depus programul de guvernare. Premierul desemnat explică de ce a ales 12 miniștri PSD și șase independenți

Luca Niculescu a depus programul de guvernare și a explicat componența Cabinetului: 12 miniștri PSD și șase independenți.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine