Clotilde Armand anunță, pe Facebook, că șefii Poliției Locale de la Sectorul 1 și-au pontat, anul trecut, în perioada stării de urgență ore suplimentare greu de demonstrat, dublându-și veniturile. Clotilde Armand spune că sunt 300 de beneficiari care au costat administrația în jur de 2 milioane de lei.
Clotilde Armand anunță că le ia banii înapoi polițiștilor locali care și-au pontat ore suplimentare în starea de urgență
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat joi, într-o postare pe Facebook, că a demarat verificări în cadrul instituției pentru a afla dacă mai există angajați trimiși în judecată pentru infracțiuni incompatibile cu funcția, precizând că aceștia vor fi suspendați până la soluționarea definitivă a dosarului.
Armand începe ferificările în Primărie
„Am dispus Aparatului de Specialitate al Primăriei Sectorului 1 să înainteze către toate departamentele și subordonatele instituției o adresă prin să ne comunice dacă sunt angajați trimiși în judecată pentru infracțiuni incompatibile cu statutul de funcționar public, infracțiuni prevăzute de Codul Administrativ”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.
„Spun asta pentru că ieri am aflat întâmplător despre un angajat al primăriei trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani – fapte incompatibile cu funcția deținută. Astăzi l-am suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a dosarului și așa voi face cu toți angajații trimiși în judecată pentru infracțiuni incompatibile cu funcția publică”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.