Ludovic Orban anunță că următoarea creştere a alocaţiilor pentru copii va fi de la 1 ianuarie 2022, cu 20%, aşa cum prevede amendamentul depus la legea de adoptare a ordonanţei, adoptată de Senat și aflată în dezbatere la Camera Deputaților.
Ludovic Orban: Următoarea creștere va fi de la 1 ianuarie 2022
„Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii. Am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei care a trecut de Senat şi e în dezbatere la Camera Deputaţilor. (…) În cazul în care va fi atacată la Curte (legea – n.r), Guvernul trebuie să fie pregătit să emită ordonanţă de urgenţă”, a declarat, luni seara, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare.
Întrebat despre majorarea din iulie, Ludovic Orban a spus că bugetul de stat se alcătuieşte pe baza legislaţiei aflate în vigoare.
„Banii respectivi cu siguranţă la rectificarea bugetară o să fie alocaţi spre zone unde sunt necesari – cheltuieli în investiţii, sănătate, educaţie. Menţinem acea majorare care este stabilită prin legea care a fost adoptată în Parlament, a fost etapizată şi vor creşte de la 1 ianuarie 2022, prima tranşă. Urmează să decidem în funcţie de resursele bugetare care va fi ultima tranşă”, a adăugat liderul PNL, Ludovic Orban.
Totodată, preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că relaţia partidului său cu USR PLUS poate fi îmbunătățită și a trecut prin „momente grele”, dar este singura formulă politică bună pentru România, scrie Digi 24.
„Practic, eu am condus negocierile din partea PNL prima dată la alegerile locale, în special la Bucureşti, unde am reuşit să găsim o formulă prin care să câştigăm alegerile cu candidatura lui Nicuşor Dan, iar ulterior, după alegerile parlamentare, negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi pentru învestirea acestui Guvern. Sigur că este o relaţie care suferă o permanentă îmbunătăţire. Întotdeauna într-o coaliţie se întâmplă aşa”, a spus Ludovic Orban.