Colonelul în rezervă Ion Vasile Banu, singurul om decorat de președintele României, Nicușor Dan, cu ocazia Zilei Naționale din acest an, a încetat din viață la vârsta de 107 ani. Anunțul decesului a fost făcut de nepoata acestuia pe Facebook.
Decorația care a stârnit controverse
La 1 Decembrie 2024, președintele Nicușor Dan l-a distins pe veteranul celui de-al Doilea Război Mondial cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, în semn de recunoaștere a serviciilor militare și a implicării sociale postbelice. Această distincție este conferită pentru merite militare deosebite și pentru contribuții notabile aduse comunității după încheierea războiului, transmite B1TV.
„Cu prilejul Zilei Naționale a României, l-am decorat pe veteranul de război, colonel (r.) Ion Vasile Banu, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler. La 107 ani, domnul Ion Vasile Banu reprezintă esența a ceea ce înseamnă dragostea de țară: un om care, la doar 21 de ani, a intrat în Armata României și a luptat cu dăruire pentru eliberarea Basarabiei în 1941 și pe frontul de la Cotul Donului în 1942. Curajul, sacrificiul și demnitatea cu care și-a servit patria sunt lecții care ne obligă să ne plecăm cu respect în fața sa”, spunea președintele Nicușor Dan la acea dată pe rețelele sociale.
Reacții critice din partea unor personalități publice
Gestul președintelui a stârnit însă controverse în spațiul public. Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat vehement decizia într-o intervenție la B1TV, invocând crimele de război comise de Armata Română în 1941.
„Omul acesta a fost decorat pentru eliberarea Basarabiei în 1941. Știți ce a fost acolo? Au fost unele dintre cele mai mari crime din al Doilea Război Mondial înfăptuite de Armata Română. De Armata Română! Pogromul de la Iași, 27-30 iunie, în care au fost omorâți mii de evrei în casele lor, pe străzi, restul băgați în vagoane de vite. Pogromul de la Odesa, din octombrie, 22 – 25, în care pentru că Armata Română n-a fost în stare să prindă niște atentatori sovietici care au aruncat în aer comandamentul militar românesc, s-au răzbunat pe populația civilă și au omorât 19.000 de civili, împușcați, spânzurați, arși de vii, luați de pe stradă la întâmplare, cu precădere evrei. Asta s-a întâmplat în 1941 și dl președinte spune că-l decorează pe dl Banu pentru asta. Practic, a decorat un soldat din armata de criminali ai lui Hitler, că soldații români și germani erau umăr la umăr atunci în ce s-a întâmplat”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
În aceeași linie s-a exprimat și fostul ambasador Cătălin Avramescu.