Acuzațiile explozive de la Moscova, privite cu scepticism la NATO: „Nu este clar dacă atacul asupra casei lui Vladimir Putin s-a întâmplat”

Un nou episod tensionat se adaugă războiului din Ucraina, chiar într-un moment în care se vorbește tot mai des despre o posibilă ieșire negociată din conflict. O acuzație lansată de Moscova, potrivit căreia Ucraina ar fi vizat cu drone o reședință a președintelui Vladimir Putin, a fost întâmpinată cu scepticism la Washington, inclusiv la nivelul Alianței Nord-Atlantice.

Scepticism la NATO și apel la probe clare

Ambasadorul Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker, a declarat marți, 30 decembrie, că pune sub semnul întrebării veridicitatea afirmațiilor făcute de Rusia și a subliniat că are nevoie de date concrete din partea serviciilor de informații americane pentru a evalua situația. „Nu este clar dacă s-a întâmplat cu adevărat”, a spus Whitaker într-un interviu acordat postului Fox Business, referindu-se la incidentul pe care autoritățile de la Kiev îl neagă categoric, potrivit Reuters, preluat de ziare.com.

Diplomatul american a atras atenția și asupra contextului politic delicat în care a apărut această acuzație. „Mi se pare puțin nedelicat să fii atât de aproape de un acord de pace, Ucraina dorind cu adevărat să încheie un acord de pace și apoi să faci ceva care ar fi considerat nesăbuit sau inutil”, a afirmat el.

Declarațiile vin după ce Rusia a susținut că o reședință prezidențială din regiunea Novgorod ar fi fost atacată cu 91 de drone cu rază lungă de acțiune. Moscova a transmis că va răspunde și că poziția sa în eventualele negocieri se va înăspri. De cealaltă parte, oficialii ucraineni au respins acuzațiile, catalogându-le drept „minciuni” menite să creeze un pretext pentru intensificarea atacurilor.

Reacții de la Casa Albă și poziția Kievului

Subiectul a ajuns rapid și pe agenda Casei Albe. Președintele american Donald Trump a declarat luni că Vladimir Putin i-ar fi spus, într-o convorbire telefonică, că Ucraina a încercat să atace reședința sa. Trump a spus că este „foarte furios” din cauza situației. Întrebat dacă există dovezi clare care să confirme acuzațiile, liderul american a răspuns: „Vom afla”.

Administrația de la Washington a evitat să ofere detalii suplimentare. Casa Albă a refuzat alte comentarii, iar oficiali din comunitatea de informații au păstrat tăcerea. CIA, la rândul său, nu a dorit să facă declarații. În acest context, Whitaker a insistat asupra importanței evaluărilor independente. „Vom ajunge la concluzia informațiilor. Și pentru mine, cel mai important este ceea ce spun serviciile de informaţii ale SUA și ale aliaților noștri despre dacă acest atac a avut loc sau nu”, a precizat ambasadorul american la NATO.

Pe fundalul acestor tensiuni, Donald Trump a anunțat că, după o întâlnire desfășurată duminică în Florida cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, există semne de progres în direcția unui acord de pace. Cei doi ar fi „foarte aproape” de o înțelegere, chiar dacă disputele teritoriale rămân extrem de sensibile.

Reacția lui Zelenski

Volodimir Zelenski a reacționat dur la acuzațiile Moscovei, reiterând poziția Kievului. „Această presupusă poveste despre ‘atacul de la reşedinţă’ este o invenție completă, menită să justifice atacuri suplimentare împotriva Ucrainei, inclusiv a Kievului, precum și propriul refuz al Rusiei de a lua măsurile necesare pentru a pune capăt războiului. Minciuni tipic rusești”, a declarat liderul ucrainean.

Rusia, care a invadat Ucraina în februarie 2022 și controlează în prezent puțin sub o cincime din teritoriul țării vecine, susține că trupele sale continuă să avanseze.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine