Profesorul Adrian Papahagi a criticat dur ipocrizia și falsul patriotism al unor membri din structurile de forță, punând sub semnul întrebării disponibilitatea acestora de a apăra România, în ciuda privilegiilor și pensiilor speciale de care beneficiază.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1TV.
„Mă întreb sincer: toți acești ofițeri din servicii și Armată ne-ar apăra cu adevărat? Că de afaceri și pensii speciale sunt în stare, dar când vine vorba să apere țara, mă îndoiesc. Văd că sunt capabili să pună mâna pe universități, presă, politică, dar nu și să lupte pentru România”, a afirmat Papahagi.
El a făcut referire și la cazul unui fost militar român, stabilit la Londra, care a refuzat să participe la misiuni externe: „Detesta Occidentul, deși trăia bine în Londra. Patriotismul lui se rezuma la salarii și pensii speciale, dar nu și la risc pentru țară”.
Admirație pentru Ucraina
În antiteză, Papahagi și-a exprimat admirația față de ucraineni, care își apără țara în fața invaziei ruse:
„Oamenii ăia își apără țara, iar la noi, în schimb, cei care beneficiază de pensii speciale n-au fost în stare să ne apere nici măcar de propaganda Kremlinului. Critică Ucraina, îl înjură pe Zelenski, de parcă el ar fi de vină că rezistă și nu s-a predat în trei zile. Pe noi cine ne apără?”.
Profesorul a subliniat că România nu este suficient apărată în fața propagandei rusești:
„Oamenii care fac propagandă pentru Kremlin sunt pe toate canalele, au mii de urmăritori și ne dau lecții. Unde sunt statul român și structurile de forță? Sebastian Ghiță este bine-mersi, iar România nu-i în stare să-l aducă înapoi. Toți cei care au fost dezavuați și trecuți prin închisori sunt tot aici”.
În opinia sa, România se confruntă cu o revoluție antioccidentală, orchestrată de „părțile nereformate, kremlinofile, rusofile și kgbiste”.