Adrian Streinu Cercel pandemie. Adrian Streinu-Cercel crede că pandemia de coronavirus va mai dura încă doi ani de acum înainte. Singura problemă este reformarea întregului sistem medical, crede medicul proaspăt intrat în PSD.

„Ar trebui să ne unim în această problemă pentru că pandemia ne învață să ne unim. Toate aceste discursuri care sunt dezbinatoare nu își au rostul în acest moment. Înțelegeți-ne că trecem printr-o muncă de 24/24 din februarie până acum. Nu ne-a scutit nimeni, nu ne-a dat nimeni nicio zi de concediu, nu a făcut nimeni ceva special pentru noi, cei din sistemul sanitar, cei care stăm de dimineața până seara acolo. Este foarte incorect să ne gândim să avem un alt tip de sistem sanitar” a declarat Adrian Streinu Cercel la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3.

Pandemia de coronavirus este o copie a celei de gripă spaniolă de la începutul secolului, ca amploare a fenomenului, consideră Streinu-Cercel.

Adrian Streinu Cercel pandemie. „Toate sistemele sanitare din lume au clacat, să fie foarte clar în acest moment. Nu e nimeni mai deștept decât celălalt în acest moment, toți suntem în aceeași mare problemă: o pandemie! Este pandemia acestui secol și este pandemia pe care o replicăm după pandemia de gripă spaniolă din 1918-1920. Încă doi ani de zile de aici în colo, din păcate, va trebui să facem față, cu bine, dacă, ce să vezi, suntem uniți”, a mai spus managerul Institutului Matei Balș.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat duminică candidatura lui Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, pe listele PSD la Senat. Streinu Cercel va fi locul 2 pe lista de la București, după Gabriela Firea.

„Astăzi doresc să îi mulţumesc domnului profesor doctor Cercel pentru că a răspuns la invitaţia a mea şi a doamnei Firea de a se alătura noilor specialişti care vor face parte din viitorul Parlament al României. Domnul profesor este din prima secundă în linia întâi în lupta cu pandemia. Eu vreau să îl asigur pe domnul profesor, pe care câteodată îl deranjez şi la ora 1 noaptea, că astăzi dânsul nu face un legământ sau o promisiune PSD, ci face un legământ în continuare cu românii şi dorim ca Parlamentul să beneficieze de cei mai buni specialişti în lupta cu pandemia” spunea Ciolacu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *