Șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu, a fost plasat sub control judiciar pentru că și-ar fi folosit influența pentru a aranja întâlnirea dintre Bogos și premierul Bolojan. PNL l-a suspendat din toate funcțiile.
Tribunalul Vaslui a decis arestarea preventivă a afaceristului vasluian Fănel Bogos, acuzat, de procurorii anticorupție, de șantaj și cumpărare de influență, transmite B1TV.
Decizia Tribunalului Vaslui
Omul de afaceri vasluian a fost arestat, pentru 30 de zile, la propunerea procurorilor DNA. Fănel Bogos este acuzat de șantaj și cumpărare de influență. Aduși la instanță alături de el, ceilalți trei inculpați, Mihail Aniței, Rareș Mihail Cristea și Laura Mirela Iusein, au fost puși sub control judiciar.
Dosarul și implicarea premierului Bolojan
Bogos este anchetat de DNA într-un dosar care vizează o rețea de trafic de influență formată din politicieni, rezerviști și foști generali din servicii. În anchetă apare și numele premierului Ilie Bolojan. Acesta a recunoscut că s-a întâlnit cu controversatul afacerist în biroul său de la Palatul Victoria. Premierul susține că a crezut că întrevederea are legătură cu activitatea politică.
„Președintele PNL Vaslui mi-a solicitat audiența spunând că vrea să îmi prezinte un domn într-o chestiune politică. Voia ca eu să îi dau încredere domnului respectiv că poate intra în politică și poate candida la o funcție locală. Credea că prezența și discuția cu mine îl va încuraja să intre în politică. Dânsul și-a prezentat compania și problemele pe care le are cu autoritățile statului. Nu mi-a cerut nimic. Îmi spunea că nu este tratat corespunzător de instituțiile publice. Nu mai țin minte exact”, a declarat Ilie Bolojan.
Acuzațiile împotriva lui Fănel Bogos
Fănel Bogos, administratorul unei societăți din domeniul creșterii păsărilor, a fost reținut de către procurorii DNA. El a fost acuzat de instigare la șantaj în formă continuată și cumpărare de influență în formă continuată. El este acuzat că a apelat la rețele de influență care „au ajuns până la nivelul factorilor decizionali din administrația centrală”, încercând să obțină schimbarea conducerii DSVSA Vaslui.
Șeful PNL Vaslui, sub control judiciar
Tot în acest dosar penal, procurorii DNA Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Mihai Barbu, președinte filialei PNL Vaslui. Acesta este și președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară. Mihai Barbu, susțin procurorii, și-a folosit influența pentru a aranja întâlnirea dintre Fănel Bogos și premierul Ilie Bolojan. Barbu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Detaliile acuzațiilor împotriva lui Barbu
„În scopul facilitării obținerii pentru inculpatul Bogos Fănel a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la DSVSA Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, inculpatul Barbu Mihai și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului Bogos Fănel cu înalți funcționari ai statului, cu directorul ANSVSA și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA”, au arătat procurorii.
Reacția lui Barbu și decizia PNL
Președintele PNL Vaslui, care îndeplinește și funcția de trezorier al partidului, a ajuns, joi, la sediul DNA Iași pentru audieri. Penelistul vasluian nu a făcut declarații presei, menționând doar că nu știe de ce fost chemat de procurori.
După anunțul procurorilor de punere sub control judiciar, PNL a anunțat că l-a suspendat din toate funcțiile politice pe Mihai Barbu.