ALDE face alianță cu PSD pentru alegerile locale. Călin Popescu Tăriceanu este cel care a inițiat aceste demers. El explică de ce a dorit asta.
„Scopul acestui acord nu este doar de a ne sprijini reciproc candidații la alegerile locale, ci de a pune bazele unei alternative serioase la incompetenții din PNL, neomarxiștii din USR și turnătorii din PMP. Această alianță va aduce o administrație dreaptă și profesionistă. Această alianță va asigura o platformă solidă candidaților experimentați și competenți pe care îi avem și a căror voce riscă să nu fie auzită din cauza propagandiștilor populiști. Mulțumită acestei alianțe vom asigura majorități cât mai consistente în consiliile locale și județene.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Tăriceanu spune ce se va întâmpla cu prezența ALDE în această alianță. „Prezența ALDE în această alianță va aduce o componentă liberală importantă, care să garanteze că vocea antreprenorului român de la nivel local se face auzită. Prezența ALDE va garanta că puterea se va reîntoarce la autoritățile locale, adică mai aproape de cetățean. Prezența ALDE în alianță va garanta că libertățile și drepturile cetățenilor nu vor fi doar niște vorbe pe hârtie, așa cum sunt acum, ci că va exista un partid gata să lupte pentru aceste valori.”, declară acesta.
Economia, principala problemă
Problema principală expusă de liderul ALDE este economia. „Cred că cel mai dificil lucru pe care îl avem de făcut este să repornim cu adevărat economia. Economia reală, nu cea ținută în viață prin respirație artificială. Economia care produce lucruri care au cumpărători. Ca produsele locale să aibă succes trebuie ca oamenii să-și revină din acest coșmar. Să-și recapete încrederea că mâine va fi o zi mai bună. Să fie optimiști și să-și facă planuri de viitor!Asta trebuie să facă această alianță: să redea oamenilor încrederea în ziua de mâine, să fie o alianță pentru un nou început!”, încheie el.