Cumpănașu vorbește despre sex cu minore
Cumpănașu vorbește despre sex cu minore

Alexandru Cumpănașu vorbește despre sex cu minore, pe TikTok. Alexandru Cumpănașu promovează pe TikTok ura elevilor față de școală și sistemul de învățământ și poartă discuții pe teme sexuale cu minore de 15-16 ani. Poliția Capitalei și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 s-a autosesizat și a început o anchetă.

Autoritățile verifică mai exact dacă afirmațiile făcute de Cumpănașu în filmulețe instigă la ură împotriva profesorilor și au conotații sexuale, fiind adresate unor minori.

Folosind contul „profu.online”, Alexandru Cumpănașu a publicat deja sute de filmări pe TikTok în care încurajează violent ura copiilor față de școală și față de profesori. Contul său a ajuns să fie urmărit de peste 500.000 de copii din țară, practic unul din patru sau din cinci elevi din România a devenit peste noapte fan Cumpănașu, un fenomen care spune multe despre dezastrul în care a ajuns sistemul de învățământ, relatează B1TV.

Contul de TikTok al lui Alexandru Cumpănașu, președinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR) și fost candidat la președinția României, are peste 500.000 de urmăritori, majoritatea copii și adolescenți.

Pe YouTube și pe alte rețele de socializare au fost încărcate videoclipuri de către tineri revoltați în care Cumpănașu face referire la „dotările sale de la natura”. Totul a pornit după ce Cumpănașu a dansat într-un live, iar tinerii au remarcat că acesta avea blugii prea strâmți. Ei au făcut glume despre faptul că utilizează produse pentru îmbunătățirea performanțelor sexuale, relatează publicația AK24.

Cumpanasu, discutii pe TikTok

Alexandru Cumpănașu vorbește despre sex cu minore. Într-un dialog cu o elevă de 16 ani, Cumpănașu a fost întrebat dacă folosește un astfel de produs, denumit Titan Gel.

„Va întreba cineva dacă va dați cu Titan Gel”, l-a întrebat pe Cumpănașu o minoră de 16 ani.

„Nu, nu mă dau cu Titan Gel că m-a făcut mama suficient de bine. Ar trebui să-mi fie rușine sau să fiu mândru de chestia asta, că nu mi-e clar, voi sunteți fete și trebuie să ne spuneți”, a răspuns Cumpănașu.

„Trebuie să fiți mândru”, i-a spus eleva. „A întrebat cineva cine vă tunde, aveți un păr frumos”, a continuat elevă.

„Eu cred că tu ai un păr frumos, nu eu, dar mă rog… Eu nu-mi închipui să (neinteligibil) unei fete de 16 ani, cum ești, o fată destul de dezvoltată, la liceu sportiv să faci în fiecare zi… Până la urmă nu e de profesor sau de profesoara… până la urmă de colegii tăi care stau se uită la fundul tău, adică sunt niște chestii care pe mine m-ar fi marcat pe viață, ți-o spun sincer”, i-a spus Cumpănașu elevei.

Cumpănașu face zilnic zeci de postări în care le răspunde elevilor la întrebările și nemulțumirile acestora legate de școală. În intervențiile sale scurte, Alexandru Cumpănașu promovează teorii ale conspirației, precum cea potrivit căreia organizațiile internaționale au interzis telefonul pentru școala online, fake news-uri care primesc sute de mii de aprecieri. În alte postări, fete de școală generală sau de liceu dansează lasciv sub privirile lui Cumpănașu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *