Profesorul Alexandru Rafila a dezvăluit că numărul persoanelor infectate cu coronavirus este de 10-20 de ori mai mare decât cele cuprinse în statisticile oficiale, pentru că la fel reiese din analizele făcute și în alte state europene. Persoanele asimptomatice sunt cauza acestor decalaje, pentru că ele sunt depistate greu, doar dacă sunt testate.
„Acestea sunt cifrele de peste tot, nu numai din România, astea sunt cifrele care au fost detectate în multe din ţările în care s-au făcut deja studii de seroprevalenţă. Între 10 şi 20. Cred că mai puţin de 10 nu o să fie”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.
De la începutul epidemiei de coronavirus în România, respectiv data de 26 februarie, au fost depistate 22.165 de infecții cu COVID-19 în România, în condițiile în care sunt testate persoanele simptomatice și alte categorii bine definite (personal medical, pacienți oncologici, cu dializă, etc).
De altfel, profesorul Rafila a repetat că o testare în masă a populației nu ar avea o relevanță epidemiologică prea mare.
„Nu putem ca politică de sănătate publică să ne focalizăm să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba. Testăm pe toată lumea timp de o săptămână şi ulterior unii dintre ei o să se îmbolnăvească, poate sunt în perioada de incubaţie, când încă testele sunt negative, poate vin în contact cu o persoană bolnavă şi se îmbolnăvesc ulterior. Deci această testare a persoanelor sănătoase nu are niciun fel de rost”, a explicat reprezentantul României la OMS
Medicul a dat exemplul Wuhanului, unde s-a făcut o testare în masă a celor 10 milioane de oameni şi s-au găsit în urma acestei acțiuni mai puţin de 200 de bolnavi. „Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil”, a insistat el.
În ceea ce priveşte testarea pentru anticorpi, profesorul Rafila a spus că aceasta se va face eșantionat, la nivel naţional, iar în urma studiului de seroprevalență și astfel se va modifica și raportarea ratei de mortalitate.
„Este importantă, ca să vedem şi să terminăm discuţiile, să vedem ce procent din populaţie a trecut prin boală, unde a fost mai frecventă trecerea prin boală şi care au fost categoriile cele mai afectate. Mai mult, în urma acestei testări, putem să revedem şi cifrele legate de mortalitate. Pentru că dacă eu am o mortalitate în momentul de faţă de 6%, raportat la numărul de cazuri pe care le-am depistat, sunt 22.000 de cazuri şi vreo 1.500 de decese, ulterior raportezi decesele la numărul de cazuri care rezultă în urma studiului de seroprevalenţă. Dacă să spunem că avem 2% din populaţie care a trecut prin boală, o să vedeţi că atunci raportăm mortalitatea la cele 400.000 de cazuri care înseamnă 2% din populaţie”, a explicat Alexandru Rafila.
În cazul în care nu s-ar găsi un vaccin împotriva coronavirusului, în decurs de câţiva ani populaţia s-ar imuniza natural, trecând prin îmbolnăvire, iar infecţia cu noul coronavirus se va comporta oarecum similar cu infecţia gripală, a mai spus Alexandru Rafila.