Alexandru Rogobete, reacție în criza apei de la Paltinu: cinci spitale fără apă, s-au blocat paturi la București

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), a anunțat că cinci spitale din Prahova și Dâmbovița sunt afectate de criza apei potabile, cauzată de problemele de la barajul Paltinu, dar spitale din București sunt pregătite să preia pacienți dacă este necesar.

Deocamdată, nu s-a efectuat niciun transfer, iar unitățile afectate au sistat internările, fiind aprovizionate cu apă de către ISU și din rezerva de stat, a spus Rogobete într-o emisiune B1TV.

„Pentru că ieri am primit informația că situația de avarie, care era inițial estimată la 72 de ore, se va prelungi până luni inclusiv, am decis convocarea de urgență la Ploiești a unei ședințe cu președintele Consiliului Județean, prefectul, directorul DSP și toți actorii implicați, inclusiv managerii celor 5 spitale afectate. (…) Avem un total de 378 de pacienți internați acum, iar activitatea medicală e susținută de peste 12.000 de angajați din aceste spitale. Analizând situația, am dispus sistarea internărilor în aceste spitale și realizarea unei celule de urgență în Ministerul Sănătății, în care am inclus spitale din București, (…) care vor avea până luni inclusiv un număr de paturi blocate pe secțiile chirurgicale și nechirurgicale, în eventualitatea unui transfer al pacienților din Prahova”. Spitalul Județean Ploiești preia toate urgențele din zonă, fiind deja suprasolicitat.

„Acum suntem într-o stare de alertă de sănătate publică, pentru că discutăm de 5 spitale și aproape 400 de pacienți internați. Pacienții beneficiază în continuare de servicii medicale. Aceste spitale au fost alimentate cu apă menajeră și potabilă de către ISU, iar de azi-noapte am dispus relocarea din Fondul de rezervă al Guvernului inclusiv de apă potabilă îmbuteliată pentru pacienți și personalul medical. Apa e calculată pe număr de persoane până luni inclusiv. (..) Dacă e nevoie de o suplimentare, o vom putea face rapid” a adăugat ministrul Sănătății. Printre spitalele din București pregătite se numără Spitalul Universitar de Urgență, „Bagdasar-Arseni”, Elias și „Grigore Alexandrescu”.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine