Alt manager de la Gazprom a murit în condiții dubioase, al cincilea responsabil al companiei care au decedat în condiții suspecte în mai puțin de o lună.
Oficial, Andrei Krukowski, directorul staţiunii de schi a gigantului rus Gazprom, ar fi căzut de pe o stâncă, iar moartea acestuia este considerată un „accident”.
De la începutul anului, acesta ar fi deja a cincea persoană de la conducerea companiei energetice care moare în condiții misterioase. În luna aprilie, alți câțiva oligarhi ruși și-au pierdut viața în aceleași context, relatează B1TV.
Incidentul s-a întâmplat la Soci, staţiunea preferată a lui Vladimir Putin, pe care Krukowski o conducea din 2019. Directorul a fost transportat la spital, însă a murit duminică.
În prezent, circumstanțele decesului bărbatului de 37 de ani sunt investigate de anchetatori.
În ultima perioadă, mai multe personaje cheie din cadrul companiei Gazprom au murit în condiții cel puțin misterioase. Dintre cele 4 cazuri înregistrate de la începutul anului, 3 dintre acestea au fost puse pe seama sinuciderii.
Pe 30 ianuarie 2022, un director executiv de la Gazprom a fost găsit fără suflare într-o cabană din satul Leninski, lângă Leningrad. La nici o lună distanță, un alt director executiv a decedat în același sat.
Acesta era Alexander Tiulakov, care s-ar fi sinucis în garaj, după cum a relatat presa rusă. În același timp, în luna aprilie, Vladislav Avaiev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, soția și fiica acestuia au fost găsiți morți într-un apartament din Moscova.
Apoi, Serghei Protosenia, fostul director al producătorului de gaze Novatek, companie deținută parțial de Gazprom, a fost găsit decedat la nord de Barcelova, iar cadavrele soției și fiicei sale au fost găsite în apropiere.