Ambasada României în Statele Unite ale Americii, prin Andrei Muraru
Ambasada României în Statele Unite ale Americii, prin Andrei Muraru

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, prin ambasadorul Andrei Muraru, a angajat firma americană Arnold & Porter Kaye Scholer LLP (″Arnold & Porter″), una dintre cele mai mari case de avocatură din lume, care va oferi sprijin în „implementarea agendei″ misiunii diplomatice românești la Washington.

Deși costurile sunt mari, scopurile vizate sunt vagi și nu menționează ridicarea vizelor și intrarea în programul Visa Waiver, deși, cel puțin oficial, acesta este unul dintre cele mai importante obiective ale autorităților de la București.

Ce servicii va primi Ambasada României în SUA de la firma de avocatură

Conform profit.ro, citat de B1TV, casa de avocatură va oferi ambasadei noastre „consultanță strategică și sprijin Ambasadei României în implementarea agendei sale la Washington, cu accent pe domenii-cheie ale cooperării SUA-România, cum ar fi buna guvernare, democrația, supremația legii și statul de drept, educația, știința, cercetarea, tehnologia și contactele interpersonale″.

De asemenea, firma ar putea să se implice în „activități politice, care ar putea include, dar nu se limitează la, stabilirea de contacte cu oficiali ai Guvernului SUA″.

Cât plătesc românii casei de avocatură Arnold & Porter

Acest contract are o durată inițială de șase luni, cu posibilitate de prelungire. Onorariul fix stabilit e de 50.000 de dolari pe lună, dar acesta se poate modifica în viitor.

La acest tarif fix se vor adăuga onorariile individuale ale avocaților, consultanților și altor profesioniști ai firmei americane ce vor ajuta ambasada, munca lor urmând a fi tarifată la oră.

De asemenea, ambasada condusă de Muraru le va rambursa oamenilor de la Arnold & Porter toate eventualele costuri de transport, cazare, masă, expedieri poștale, procesare de date sau generare de documente apărute în cursul activității lor.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *