După ce a fost atacată la anumite posturi TV și acuzată că ar fi fost „sifon” pentru CIA, Ana Birchall obține o victorie la CNA. Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cele două televiziuni în urma reclamației depuse de Birchall.
Posturile TV au reluat și dezbătut afirmațiile lansate de influencerul Vlad Mercori, care susținuse că Birchall s-ar fi oferit să devină „sursă/agent” CIA în schimbul unei funcții importante în România. Politiciana a respins categoric aceste acuzații, calificându-le drept false și nefondate.
CNA a decis amendarea Antena 3 CNN cu aproximativ 4.000 de euro, deoarece postul nu a informat publicul că ar fi solicitat un punct de vedere din partea lui Birchall. Realitatea Plus a primit o sancțiune mai redusă, de 5.000 de lei, după ce a difuzat o replică a fostei ministre, însă a continuat ulterior cu alte acuzații pe care nu le-a probat, arată Hotnews.
„O încercare de kompromat”
După anunțarea deciziilor CNA, Ana Birchall a reacționat public, într-un mesaj postat pe Facebook.
„De la început am spus că totul a fost o încercare de kompromat, o tentativă de asasinat politic cu informații false – iar astăzi CNA confirmă acest lucru. Antena3 și Realitatea au fost amendate pentru că au fost lansate acuzații grave la adresa mea fără nicio dovadă reală.”
Ea subliniază că forul audiovizual a constatat trei aspecte esențiale:
„Acuzațiile au fost prezentate ca fapte, deși NU erau dovedite. Nu au fost respectate regulile de verificare a informațiilor și de separare între fapte și opinii. Nu mi s-a oferit dreptul legal la replică înainte de difuzarea acestor acuzații.”
Birchall acuză o tentativă de manipulare și atrage atenția asupra responsabilității publice.
„Cu alte cuvinte: s-a încercat manipularea opiniei publice cu informații false, cu informații neverificate. Astăzi avem confirmarea oficială: adevărul rămâne adevăr, indiferent cât de tare încearcă unii să îl acopere. Totul a pornit după ce a fost aruncată în spațiul public o informație falsă, un fake news, de către un influencer – un influencer care, sunt convinsă, va fi foarte surprins când va descoperi că și el are aceeași obligație legală: să NU arunce informații false în spațiul public.”
Mesajul ei continuă cu acuzații privind atacuri repetate și încercări de discreditare.
„Nu este prima oară când se încearcă discreditarea mea prin falsuri, manipulări și atacuri la persoană tocmai pentru că sunt incomodă. Dar, de fiecare dată, adevărul a învins. Apreciez decizia CNA prin care se statuează clar că totul a fost o campanie de denigrare și de defăimare cu informatii false. Solicit tuturor celor care au preluat și amplificat aceste falsuri să dea dovadă de decență și să rectifice public. Este o chestiune de onoare profesională. Solicit și decidenților politici din România să ia atitudine împotriva dezinformărilor și să condamne public această încercare de kompromat construit după manualul vechilor școli de intoxicare de la Est, cu parfum de Lubianka.”