Ultimele știri

Actualitate

Anchete

vineri, iunie 13, 2025
20.8 C
București

Anchetă la MAE: Timp de 12 ani, o contabilă ar fi plătit salarii iubitului ei și fiului acestuia, deși nu erau angajați la minister

Scandal fără precedent la Ministerul de Externe, după ce o contabilă a instituţiei este bănuită că vreme de 12 ani le-ar fi virat iubitului ei și fiului acestuia salarii lunare, deși cei doi nu au lucrat niciodată la minister. Iubitul contabilei susține că a aflat întâmplător că banii care îi intrau în cont lună de lună erau ai Ministerului de Externe și nu contribuția femeii pentru casa pe care voiau să o ridice împreună.

„Vă comunicăm că există o cercetare în curs, derulată de organele abilitate, demarată la sesizarea MAE”, a mai transmis ministerul, scrie A3CNN.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Potrivit procurorilor, începând cu anul 2012, femeia, care era angajată la Direcția de Salarizare a Ministerului Afacerilor Externe, ar fi transferat diverse sume de bani atât în contul fostului partener, cât și în contul fiului acestuia, sume cu titlul de salariu. Cei doi ar fi încasat în fiecare lună între 10.000 și 15.000 lei, iar în cei 12 ani suma totală se ridică la peste patru milioane de lei.

Iubitul contabilei susține că a aflat întâmplător că banii care intrau în cont erau, de fapt, de la Ministerul Afacerilor Externe, asta după ce, în primăvara anului 2023, s-a uitat întâmplător într-un extras de cont.

În urmă cu câteva luni, cei doi s-au certat, iar bărbatul a decis ca împreună cu fiul său să meargă să facă denunțul. Contabila și-ar fi virat, spun procurorii, și în contul personal peste un milion și jumătate de lei, însă nu este clar dacă toți banii i s-ar fi cuvenit.

Imediat ce militarii au făcut denunțul, contabila și-ar fi dat demisia, spun surse din anchetă, iar în prezent este căutată. După ce au făcut mai multe cercetări interne, oficialii Ministerului Afacerilor Externe au denunțat-o pe contabilă, iar dosarul a fost preluat de Parchetul Militar.

Autoritățile fac cercetări pentru o presupusă delapidare cu consecințe deosebit de grave.

De asemenea, femeia și-a dat demisia din Ministerul de Externe și este de negăsit.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Paradoxul fiscal românesc: Câștigurile din păcănele, impozitate de 14 ori mai puțin decât salariile

O analiză economică recent publicată dezvăluie o anomalie îngrijorătoare...

Călin Georgescu cere suspendarea controlului judiciar: „Este un abuz evident, o hărțuire politică”

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a solicitat...

Cartel Alfa revine în stradă după trei ani de tăcere. Primul miting cu care se confruntă Nicușor Dan, „mediatorul”

Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" organizează joi, începând cu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine