Andrei Baciu a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție în „Dosarul vaccinurilor”, după ce, luni, dimineața, el a fost audiat cu privire la faptele care ar fi fost comise în perioada în care a ocupat funcția de vicepreşedinte şi apoi preşedinte interimar al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
DNA anunță, în mod oficial, punerea sub urmărire penală a lui Andrei Baciu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în „dosarul vaccinurilor”. Faptele vizate de procurori ar fi fost săvârșite când Baciu era secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, respectiv vicepreşedinte şi apoi preşedinte interimar al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
„La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de «opt-out», astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
În contextul menționat mai sus, suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi susținut un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.
Suspectul Baciu Romică Andrei ar fi întreprins demersurile menționate mai sus în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, conform unui comunicat al DNA.