Antreprenorii, vizați de noi tentative de fraudă. Ce spune DNSC?

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează antreprenorii asupra unei noi tentative de fraudă care îi vizează direct. Atacatorii ar contacta victimele prin apeluri telefonice, modificând numărul de telefon și susținând că lucrează în cadrul DNSC.

Cum acționează atacatorii?

Victima primește un apel de pe un număr falsificat, care pare a fi al DNSC. Atacatorii susținând că lucrează în cadrul instituției, acuză victima că ar fi fost implicată într-o acțiune de spălare de bani, pentru o plată efectuată către o firmă fictivă în iunie 2023. Atacatorii susțin astfel că s-a pus proprire pe conturile victimei și ar solicita din partea acesteia informațiile referitoare la identitatea bancară.

„Atacatorii își aleg țintele din baze de date publice (ex: site-uri de firme sau ONG-uri), folosind tehnici de scraping pentru a obține informații relevante”, a mai precizat instituția în comunicatul publicat pe rețelele de socializare.

Recomandări DNSC pentru evitarea tentativei de fraudă

DNSC amintește publicului că „nu investighează cazuri financiare și nu pune popriri pe conturi” și că instituțiile oficiale „nu solicită date bancare prin telefon”. Se recomandă celor care au primit astfel de apeluri să nu continue conversația, să nu ofere detalii bancare și să raporteze imediat incidentul la DNSC.


Alexandra Farcas

Alexandra Farcas s-a alaturat echipei Lumea Politică de scurt timp si acopera zone de interes in politica. Ea este responsabilă și de documentarea tuturor materialelor de investigații economice ale...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *