Noua lege a salarizării nu va determina scăderi ale veniturilor în niciun domeniu de activitate, dă asigurări ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul a asigurat că niciun salariu de la stat nu va scădea odată ce noua lege va intra în vigoare, subliniind că IT-iștii, profesorii și personalul medical vor beneficia de cele mai mari majorări. Noua lege a salarizării, finalizată și negociată cu specialiștii Comisiei Europene, ar putea intra în vigoare anul viitor.
Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a detaliat că pentru administrația publică locală se va implementa o grilă flexibilă și o componentă legată de performanță, cu scopul de a încuraja creșterea nivelului de performanță în sistemul public. Salariile vor crește în domeniile bugetare care se confruntă cu deficit de personal din cauza veniturilor mici, transmite PsNews.
În cadrul noii legi, IT-iștii vor beneficia de o grilă de salarizare separată, iar programatorii de la stat ar putea câștiga la fel de mult ca cei din sectorul privat, inclusiv salarii mai mari. Majorări sunt prevăzute și pentru cercetători și cadrele didactice, cu scopul de a asigura venituri decente și echitabile pentru toate categoriile de angajați de la stat.
Horațiu Raicu, secretar general BNS, a subliniat că, în contextul noii legi, salariile acestor lucrători din sectorul public care depășesc grila de salarizare nu vor fi reduse, ci vor fi înghețate pentru o anumită perioadă de timp, evitându-se astfel scăderile salariale.