Autostrada Comarnic-Brașov va fi gata în șase ani, a promis ministrul transporturilor, Lucian Bode. Demnitarul a explicat etapele derulării proiectului și a spus că până ce va fi dată în folosință, alternativa viabilă este Drumul Județean 102I Câmpina – Săcele. Asta pentru că ministru estimează că se va sta 17 ore în trafic pe DN1!
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a declarat joi, că vor trece doi ani până la demararea lucrărilor la Autostrada Comarnic-Brașov, și patru ani până la finalizarea acestora. Lucian Bode spune că până atunci soluția este Drumul Județean 102I pentru că traficul pe DN1 este infernal, iar numărul orelor petrecute pe șosea aproape se va triplă în șase ani, potrivit Digi24.
„Până când noi demarăm lucrările efectiv la Autostrada Comarnic-Brașov, la cei 52 de kilometri mai trec aproximativ doi ani de zile. Până când finalizăm lucrările la Autostrada Comarnic-Brașov este posibil să mai treacă încă patru ani de zile. Dacă anul trecut am stat în trafic 7 ore, peste 6 ani de zile vom sta 17 ore pe DN1”, a declarat ministrul la Realitatea TV, citat de Mediafax.
Până atunci, varianta alternativă rămâne Drumul Județean 102I Câmpina – Săcele, a mai spus ministrul care a precizat că finanțarea pentru aceste obiective se va face prin Compania Națională de Investiții.
Compania Națională de Investiții (CNI) are în acest an, 1,1 miliarde de lei, credite de angajament prinse prin Legea Bugetului.
Ministrul Bode a declarat anterior că proiectul Autostrăzii Comarnic Brașov va ajunge la un cost de un miliard de euro. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat că banii pot fi decontați de Comisia Europeană dacă sunt respectate procedurile de implementare.
Lucian Bode a spus că parteneriatul public-privat încheiat de guvernul PSD pentru autostrada Comarnic-Braşov este unul „cum nu a văzut nimeni în lumea asta”.
„Disperarea unora când au văzut că nu glumim şi anulăm acea mizerie numită parteneriat public-privat model Vâlcov-Dăncilă pe Comarnic – Braşov au început să ne atace din toate părţile, că renunţăm la autostradă. Autostrada Comarnic – Braşov va fi construită de către guvernul liberal, este un obiectiv major, strategic declarat de către CSAT, şi va fi construită, numai că până când demarăm lucrările efectiv la autostrada Comarnic – Braşov, la cei 58 de kilometri, mai trec aproximativ doi ani de zile. Până când finalizăm lucrările este posibil să mai treacă încă patru ani de zile. Dacă anul trecut am stat în trafic şapte ore, peste şase ani de zile vom sta 17 ore pe DN 1. Este inadmisibil să stăm cu mâinile în sân şi să nu ne uităm la variante alternative la acest trafic infernal, sufocant, pe DN 1”, a afirmat Lucian Bode, joi seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.